Alexandru Popescu-Telega

 

Alexandru Popescu-Telega (9 aprilie 1889, Telega, judeţul Prahova - 1970, Bucureşti) este un hispanist. Fiu de ţărani, Popescu-Telega a făcut şcoala primară în satul natal şi la Breaza, apoi a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel" din Ploieşti. Între 1909 şi 1913 a fost student al Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii bucureştene. Câteva luni a audiat prelegeri de specialitate la universităţi din Italia (Florenţa) şi Franţa (Montpellier).

 

Din 1919 va fi profesor la Colegiul Naţional „Carol I" din Craiova. Îşi susţine doctoratul în litere cu o teză despre receptarea lui Cervantes în Italia (1931). Ca urmare a demersurilor făcute de N. Iorga şi de Iorgu Iordan, este numit în 1939 profesor de limba şi literatura spaniolă la Universitatea din Bucureşti, unde din 1944 va suplini şi Catedra de limba şi literatura italiană. În 1937 e ales membru al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1941 membru corespondent al Academiei Regale Spaniole.

 

Student fiind, Popescu-Telega debutează, în 1912, la „Vieaţa nouă", revista condusă de Ovid Densusianu, al cărui legatar va deveni şi despre care va publica, în 1934, o amplă cercetare, prima monografie în domeniu. Aici el abordează sistematic opera de lingvist, de critic, de poet şi de animator literar a fostului său profesor. Poate şi la îndemnul lui Densusianu, se va dedica cercetării spaţiului literar iberic, publicând studii despre autori spanioli, catalani, portughezi. Este considerat cel dintâi hispanist profesionist român, activitatea desfăşurată de el contribuind la cunoaşterea aprofundată, la noi, a particularităţilor literaturilor din Peninsula Iberică. Pe lângă studii, a publicat articole de popularizare, cu deosebire în periodice din Craiova, dar şi din Bucureşti.

 

Din 1919 şi până în 1944 a colaborat nu numai la „Sburătoral", „Ideea europeană", „Ramuri", „Roma", „Revista Fundaţiilor Regale", „Viaţa literară", dar şi la „Crainicul" (Târgu Jiu), „Renaşterea" (Râmnicu Vâlcea), „Universul", „Curentul magazin", „Lumea românească", „Vremea", „Cuget românesc" etc.

 

Din 1922 e cooptat membru în comitetul de redacţie al publicaţiei craiovene „Năzuinţa", al cărei director va fi în 1928-1929, ulterior conducând hebdomadarul „Săptămâna", apărut în 1931-1932, tot la Craiova. Popescu-Telega a cercetat cu precădere literatura spaniolă, în studii despre Cervantes, Lope de Vega, Unamuno, Manuel Machado, Ruben Dario.

 

În „Pleiada" (1927) semnează cel dintâi studiu românesc despre poezia latino-americană, popularizată şi prin numeroase traduceri. S-a arătat interesat nu numai de scriitorii clasici, ci şi contemporani. Atras îndeosebi de Cervantes, analizează, după principii istorico-literare pozitiviste, raporturile dintre biografie şi operă, răspândirea scrierilor sale în spaţiul italian, locurile prin care a trecut autorul.

 

După ce în 1942 a realizat o lucrare despre traducerile româneşti din Don Quijote, a dat în cele din urmă şi propria lui versiune (I-II, 1944-1946), la care trudise ani în şir. Popescu-Telega face o transpunere corectă, fluentă, în care se foloseşte, pentru a da savoare textului, de arhaisme şi regionalisme. Traducerea e însoţită de note filologice şi istorico-literare destinate să îl ajute pe cititor în situarea operei lui Cervantes în viaţa literară, culturală şi socială din Spania. Hispanistul este şi autorul unor studii de folclor comparat, în care caută, cu prudenţă, analogii şi similitudini între literatura populară română şi cea spaniolă.

 

Lecturi romanice (1939) adună o parte din contribuţiile apărute în diverse periodice despre literaturile spaniolă, franceză, catalană, italiană, portugheză. Lucrarea Gramatică spaniolă (1942) este precedată, în 1941, de antologia didactică Paginas escogidas de literatura espanola.

 

Popescu-Telega a tradus, pentru prima dată integral la noi, o scriere din literatura catalană, datorată lui Joan Maragall (Laude, 1922). A transpus din Ricardo Leon, Camilo Castelo Branco, Calderon de la Barca, Lope de Vega, Dolores Medio, Miguel de Unamuno, Juan Ramon Jimenez, Manuel Machado, Vicente Blasco-Ibanez etc. precum şi din Giovanni Verga şi Francis Carco.

 

Opera

 

Din viaţa şi opera lui Unamuno, Craiova, 1923;

Cervantes. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1924;

Lirica portugheză de azi, Craiova, 1926;

Rătăcirea lui Ion Vancea, Craiova, 1926;

Asemănări şi analogii în folclorul român şi iberic, Bucureşti, 1927;

Idolul vremii, Craiova, 1930;

Cervantes şi Italia, Bucureşti, 1931;

Ovid Densusianu, Craiova, 1934;

Două drame de Lope de Vega interesând istoria şi literatura românilor, Craiova, 1936;

Lecturi romanice, Bucureşti, 1939;

Cervantes, Bucureşti, 1940;

Încercări de traducere ale lui „Don Quijote" în româneşte, Bucureşti, 1942;

Pe urmele lui Don Quijote, Bucureşti, 1942;

Romancero, Bucureşti, 1947.

 

Traduceri

 

• Ricardo Leon, Iubirea iubirilor, Bucureşti, 1922;

• Joan Maragall, Laude, Bucureşti, 1922;

Prozatorii spanioli contemporani, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1923;

• Camilo Castelo Branco, Iubire de pierzanie, Bucureşti, 1927;

• Giovanni Verga, Povestea unei pitulici, Râmnicu Vâlcea, 1939;

• Armando Palacio Valdes, Sora San Sulpicio, Bucureşti, 1940;

• Pedro Calderon de la Barca, Viaţa este vis, Bucureşti, 1942, Doamna Spiriduş, prefaţă de Paul Alexandru Georgescu, Bucureşti, 1966;

• Lope de Vega, Teatru ales, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1943, Fata cu ulciorul. Ţărăncuţa din cetate, Bucureşti, 1943;

• Jose Maria Ferreira de Castro, Pădurea virgină, Bucureşti, 1944;

• Miguel de Cervantes, Iscusitul Don Quijote de la Mancha, I-II, Bucureşti, 1944-1945;

• Mihail Sadoveanu, Un mulino arrastrado por el Siret, Bucureşti, 1962, El zodiaco del Cancer, Bucureşti, 1963;

• Dolores Medio, În căutarea Natalia Blay, Bucureşti, 1964.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com