Apărarea naţională a României

 

Apărarea naţională a României reprezintă activitatea care constituie parte integrantă a operei de construire a socialismului. Apărarea patriei, a suveranităţii şi independenţei naţionale, a unităţii şi integrităţii teritoriale, în cazul unei agresiuni armate sau a altor acţiuni îndreptate împotriva cuceririlor revoluţionare ale oamenilor muncii, este datoria sfântă a fiecărui cetăţean român, bărbat sau femeie, indiferent de naţionalitate. Organizarea apărării naţionale are la bază concepţia fundamentală a sistemului de apărare elaborată de Consiliul Apărării şi asigură realizarea în timp de pace a tuturor măsurilor necesare pentru ridicarea continuă a capacităţilor de apărare a statului.

 

Organizarea apărării naţionale are drept scop să asigure condiţiile necesare ducerii luptei de apărare pe întreg teritoriul patriei, valorificând întregul potenţial uman şi economic şi subordonându-l efortului de apărare a ţării în caz de război. La elaborarea concepţiei fundamentale a sistemului de apărare, precum şi la ducerea acţiunilor de luptă împotriva agresorului se vor respecta prevederile înţelegerilor internaţionale la care România este parte, referitoare la legile şi obiceiurile războiului. Organele supreme ale puterii de stat, organele centrale ale administraţiei de stat, Consiliile locale şi comitetele sau birourile lor executive, precum şi celelalte organizaţii socialiste au obligaţia de a lua din timp toate măsurile necesare pentru întărirea capacităţii de apărare a ţării. Organizarea apărării naţionale priveşte pregătirea populaţiei, a teritoriului şi a economiei naţionale pentru apărare.

 

Pregătirea populaţiei pentru apărare

 

Toţi cetăţenii români, indiferent de sex, aveau datoria, înainte de 1989, să se pregătească pentru a fi în măsură să îndeplinească misiuni în legătură cu apărarea patriei. Pregătirea militară a cetăţenilor români se organiza pe baza concepţiei fundamentale a sistemului de apărare a României, stabilită de Consiliul Apărării şi a ordinelor comandantului suprem al forţelor armate, prin:

- îndeplinirea serviciului militar obligatoriu în cadrul unităţilor şi formaţiunilor militare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne;

- participarea la alte forme de pregătire a populaţiei pentru apărare;

- formaţiunile de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei;

- formaţiunile de apărare locală antiaeriană;

- gărzile patriotice;

- alte organe sau organizaţii prevăzute de lege.

 

Serviciul militar

 

Serviciul militar era obligatoriu pentru toţi cetăţenii români, indiferent de sex, şi se îndeplinea:

- ca militari în termen, de la data în care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi până la data trecerii lor în rezervă;

- ca militari în termen redus, de la data la care absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţământ superior s-au prezentat la centrele militare şi până la data trecerii în rezervă;

- ca elevi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţământ superior, de la data când ei s-au prezentat la aceste şcoli sau instituţii şi până la data absolvirii acestora;

- în calitate de rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, de la data când s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi până la data înmânării livretului militar cu mutaţia de desconcentrare sau demobilizare ori a dovezii respective;

- în calitate de cadre permanente, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, ale Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului de Interne de la data acordării gradului şi până la data trecerii lor în rezervă sau direct în retragere.

 

Cetăţenii români puteau fi chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar din anul în care împlineau 20 de ani şi până la împlinirea vârstei de 50 ani, afară de cazul când prin lege se prevedea altfel. În aceste limite de vârstă, pe timpul când nu îndeplineau serviciul militar, ei se găseau în rezerva forţelor armate. Femeile în vârstă de 18 la 45 ani, cetăţeni români, puteau fi luate în evidenţa militară şi puteau fi chemate să îndeplinească serviciul militar. Nu îndeplineau serviciul militar alienaţii şi debilii mintali, inapţii pentru serviciul militar, cei condamnaţi la închisoare pe timpul executării pedepsei în penitenciare. Durata serviciului militar era de 1 an şi 4 luni pentru militarii în termen, afară de cei din marina militară şi navele grănicereşti, pentru care durata era de 2 ani. Durata serviciului militar, ca militari în termen redus, era de 9 luni. În caz de nevoie, durata serviciului militar putea fi prelungită cu 8 luni. Pentru primele 3 luni, prin ordinul ministrului apărării naţionale, iar pentru următoarele 5 luni prin hotărâre a Guvernului. Pentru militarii cu termen redus durata serviciului militar putea fi prelungită cu cel mult două luni. Militarii depuneau jurământul militar de credinţă poporului şi patriei.

 

Gărzile patriotice

 

Gărzile patriotice erau unităţi de luptă înarmate ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate, constituite în scopul întăririi capacităţii de apărare a patriei, având misiunea ca, împreună cu forţele armate, să participe activ la apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului, a muncii sale paşnice, a suveranităţii şi securităţii patriei, la apărarea oraşelor şi comunelor, a unităţilor socialiste. Prin subunităţi destinate şi pregătite special, participau la activitatea de sprijinire a grănicerilor în paza frontierei de stat, precum şi a miliţiei în asigurarea menţinerii ordinii publice. Gărzile se organizau pe principiul teritorial şi al locului de muncă, în raport cu importanţa obiectivelor şi cu nevoile de apărare, fiind alcătuite din cetăţeni români, bărbaţi până la 60 de ani, iar femei până Ia 55 de ani.

 

Apărarea civilă

 

Apărarea civilă se organiza în scopul asigurării, desfăşurării normale a activităţilor politice, economice, sociale şi de ducere a acţiunilor de luptă pe timp de război şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natură împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi a altor arme obişnuite. Apărarea civilă se realiza în concordanţă cu celelalte măsuri de pregătire pentru apărarea teritoriului ţării şi cu cerinţele activităţilor productive şi sociale, care se desfăşurau în timp de război şi se aplicau în raport cu importanţa localităţilor şi organizaţiilor socialiste. Cetăţenii români aveau obligaţia de a se pregăti pentru cunoaşterea şi aplicarea regulilor şi măsurilor de apărării civile.

 

Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei

 

Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei se organiza cu cetăţeni români, băieţi şi fete (cu tineretul şcolar începând din clasa a IX-a, pe toată durata şcolarităţii, precum şi cu tinerii din unităţile socialiste şi din comune în vârstă de 16 la 20 de ani), având ca scop educaţia patriotică, instruirea militară generală şi de apărare naţională, precum şi pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative. Instruirea tinerilor se organiza în centre pe lângă unităţi socialiste sau comune şi era condusă de ofiţeri, subofiţeri sau gradaţi de rezervă. Pregătirea tineretului se desfăşura sub conducerea Uniunii Tineretului Comunist, cu sprijinul organelor de stat.

 

Pregătirea teritoriului pentru apărare

 

Pregătirea teritoriului pentru apărare are la bază concepţia fundamentală a sistemului de apărare a României, elaborată de Consiliul Apărării. Ea constă în ansamblul de măsuri necesare luate în timp de pace, pe linia pregătirii de mobilizare, în scopul satisfacerii nevoilor operative ale forţelor armate şi asigurării protejării în timp de război a populaţiei, a bunurilor materiale şi culturale împotriva armelor de nimicire în masă şi a celor obişnuite. Măsurile luate în scopul satisfacerii nevoilor operative ale forţelor armate se stabilesc, după caz, de Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul de Interne, de regulă, odată cu elaborarea planului naţional unic de dezvoltare economico-socială şi se realizează de ministere şi celelalte organe centrale, precum şi de organele locale ale administraţiei de stat. Măsurile pentru pregătirea teritoriului în scopul protecţiei cetăţenilor şi a bunurilor materiale împotriva armelor de nimicire în masă şi a celor obişnuite se stabilesc şi se realizează potrivit prevederilor privind apărarea civilă.

 

Pregătirea economiei naţionale pentru apărare

 

Pregătirea economiei naţionale pentru apărare constă în ansamblul de măsuri necesare luate în timp de pace, în cadrul pregătirii de mobilizare, în vederea valorificării întregului potenţial economic al ţării şi subordonării acestuia, în caz de nevoie, efortului de apărare. Comitetul de Stat al Planificării elaborează propuneri pentru proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru primul an de război, care cuprinde, pe titularii de plan, sarcinile ce revin acestora pentru asigurarea necesităţilor forţelor armate, economiei naţionale şi cetăţenilor pentru primul an de război, precum şi resursele ce se au în vedere pentru realizarea acestor sarcini. Acest proiect de plan, elaborat de Guvernul, se supune aprobării Consiliului Apărării, punerea lui în aplicare făcându-se cu aprobarea Parlamentului sau a Guvernului. În vederea asigurării capacităţii de luptă a trupelor, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne vor acumula din timp de pace, în cadrul rezervelor proprii, armament, muniţii, tehnică de luptă şi materiale. În interesul apărării naţionale a României, a ordinii publice şi securităţii statului pot fi rechiziţionate bunuri aparţinând organizaţiilor socialiste de stat, cooperatiste sau ale altor organizaţii obşteşti, celorlalte persoane juridice, precum şi persoanelor fizice, în condiţiile prevăzute de lege.

 

Organele centrale şi locale ale administraţiei de stat, organizaţiile cooperatiste şi celelalte organizaţii obşteşti vor satisface cu prioritate atât nevoile forţelor armate, cât şi cererile furnizorilor destinate sectorului de apărare. În scopul desfăşurării în bune condiţii a întregii activităţi pentru realizarea sarcinilor de plan, dacă interesele apărării naţionale a României o cer, unităţile pot fi militarizate pe timp de război, aceasta constând în punerea sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară a întregului personal al acestora, care va fi socotit mobilizat sau chemat pentru prestări de servicii, corespunzător situaţiei militare ce o are. Mobilizarea unităţilor se face prin decret al Guvernului. Pe timpul cât durează această situaţie, unităţile se află sub controlul Ministerului Apărării Naţionale, care poate numi comandanţi militari, iar personalul acestor unităţi nu poate părăsi serviciul şi nu i se poate desface contractul de muncă din iniţiativa conducătorului acesteia, decât cu aprobarea organului militar care exercită controlul unităţii. Angajarea de personal nou la aceste unităţi se poate face cu avizul comandantului militar sau cu acordul organului militar de control. Pentru infracţiunile săvârşite de personalul unităţilor socialiste mobilizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, competenţa de judecată revine tribunalelor militare cu respectarea Codului de procedură penală.

 

• Funcţiile statului

• Funcţia de apărare a orânduirii socialiste şi a drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor

• Îndatoriri fundamentale

• Gărzi patriotice: pregătirea tineretului pentru apărarea patriei

• Forţele armate ale României

• Rechiziţie

• Consiliul Apărării

• Ministerul Apărării Naţionale

• Ministerul de Interne

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com