Decor, de George Bacovia (comentariu literar / analiză literară)

 

Poezia Decor, de George Bacovia (1881-1957), apare în revista „Făclia” la 1 ianuarie 1916, însoţită de o prezentare a autorului, făcută de Alexandru Macedonski: „Bacovia este pseudonimul unui tânăr din Bacău, Vasiliu, admirabil poet, dar a cărui modestie l-a ţinut în umbră cu tot nemărginitul lui talent. (...) Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire.” Poezia Decor este inclusă, în acelaşi an, în volumul de debut, Plumb.

 

Poeziile volumului Plumb se înscriu în simbolismul tradiţional prin folosirea simbolurilor binecunoscute, cum ar fi statuile albe, parcul părăsit şi pustiu, fanfare funerare, „iubita cântă la clavir, a culorilor sugestive pentru stările sufleteşti ale poetului. Ceea ce îl individualizează pe Bacovia între toţi simboliştii români este nota dominantă a obsesiilor, psihozelor şi stărilor nevrotice de un autentic impresionant, atmosfera apăsătoare percepută până în străfundurile sufletului, ceea ce îl face să se simtă un poet „blestemat”.

 

Tema poeziei

 

Tema poeziei ilustrează o lume sfâşietor de tristă, în care sentimentul însingurării poetului este exprimat prin cuvinte-simbol şi mijloace cromatice, iar starea de disperare este creată printr-o imagine de pustietate a lumii reale, în care nu mai există viaţă. Altfel spus, tema poeziei este moartea şi inexistenţa ca sugestii ale neputinţei de comunicare a eului poetic cu lumea.

 

Ideea poeziei

 

Ideea poeziei exprimă toată gama de stări interioare ale poetului, disperare, spleen, angoasă, solitudine, apăsare sufletească, dezolare, nevroză, fapt ce l-a determinat pe Emil Cioran să spună despre Bacovia că este „inapt să se mântuie, totul e pentru el cu putinţă, în afară de propria viaţă [...] nu poate scăpa de el însuşi şi nici evada din centrul propriei obsesii”.

 

Semnificaţia titlului

 

Cuvântul „decor” înseamnă un ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfăşoară o acţiune, o ambianţă creată pentru ca omul sase manifeste cu toate valenţele sale. Bacovia dă acestui cuvânt valoare de simbol, sugerând viaţa, lumea exterioară, în care poetul se simte timorat, izolat, pustiit, din cauza imposibilităţii de a comunica spiritual cu aceasta.

 

Structură, compoziţie, limbaj poetic

 

Poezia Decor este structurată în trei strofe şi trei versuri libere care urmează după fiecare strofă pentru a accentua ideea exprimată anterior. În această poezie Bacovia apelează la mijloace simboliste variate şi anume: cuvântul-simbol, culoarea, simetria versurilor şi versul liber, toate acestea creând o muzicalitate sugestivă în plan ideatic, semnificând stări sufleteşti. Sunt evidente, aşadar, două planuri distincte ale existenţei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de păsări, în general de acest decor funerar şi unul interior simbolizat de pustietatea sufletească a poetului, care-i provoacă deprimare, disperare, dezolare şi nevroză.

 

În prima strofă, decorul este compus din copaci, cuvânt-simbol care sugerează elemente componente ale vieţii. Cromatica este reprezentată de culorile alb şi negru, care la Bacovia simbolizează inexistenţa ca inerţie a morţii şi, respectiv, moartea. Poetul se simte deprimat de agonia lumii, potenţată de repetiţia „copacii albi, copacii negri”, solitudinea poetului este sugerată de „parcul solitar”, ideea de moarte fiind sugerată de simbolurile „doliu” şi „funerar”.

 

 Imaginea lumii, simbolizată de „parc”, este dezolantă, atmosfera este de o tristeţe sfâşietoare, sugerată de „regretele” care plâng, suferinţa căpătând efecte auditive, ideea morţii şi a inexistenţei perpetue fiind accentuată de versul liber: „în parc regretele plâng iar...”. Decorul funerar al lumii exterioare simbolizează agonia sufletească a poetului introvertit, căruia-i sunt inaccesibile idealurile, împlinirile spirituale.

 

Strofa a doua apelează la simbolul păsării, ca parte componentă a vieţii. Amărăciunea, ca stare a eului poetic, este aici sugerată de pasărea „cu pene albe, pene negre”, care îşi pierde trăsătura esenţială pentru existenţa ei în univers, trilul, având acum un „glas amar”. Poetul este incapabil să-şi construiască vise, idealuri, existenţa sa spirituală fiind un adevărat coşmar bântuit de fantome: „în parc fantomele apar”.

 

Ultima strofă se constituie într-o concluzie ideatică a morţii universale, simbolizând moartea spirituală a eului poetic, absenţa oricăror elemente vitale fiind evidentă: „Şi frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar...”. Sporeşte aici muzicalitatea versurilor, prin repetiţia obsedantă a culorilor alb-negru care amplifică starea de disperare până la nevroză a poetului.

 

Ultimul vers liber, „în parc ninsoarea cade rar...” poate sugera apăsarea psihică provocată de moartea universală, simbolizată de „ninsoare”, aceasta nemaifiind un element component al vieţii umane, ci o dezlănţuire a naturii înseşi, care nu este bruscă, ci lentă, monotonă, fără sfârşit. Poetul nu are soluţii de supravieţuire, va fi astupat de „ninsoarea” care „cade rar” şi implacabil în sufletul său.

 

Condiţia poetului în această lume este percepută în raport direct cu peisajul interior (sufletesc) şi exterior (natural) în acelaşi timp, adică starea sa interioară este transfigurată într-un mediu înconjurător, prin elemente din realitatea brută, concretă, pe care le simte vizual şi auditiv în structura sa spirituală, în mediul său interior. Universul ideatic al poeziei implică o categorie mai largă de manifestare, suferinţa poetului este a unei generaţii întregi, a unei lumi, însă peisajul concret al acestei lirici se restrânge la drama propriului eu, exprimându-se direct pe sine în orice ipostază a vieţii sociale sau a naturii, autointrospectându-se psihologic printr-o varietate rafinată de tonuri, cu o mare forţă de sugestie.

 

Limbajul artistic

 

Tehnica simbolistă este îndeaproape ilustrată în această poezie: cuvântul-simbol (corespondenţa), cromatica, muzicalitatea, versul liber. De obicei, în poeziile simboliste ale lui Bacovia există un cuvânt-cheie, în jurul căruia se Construieşte întreaga poezie, toate celelalte elemente întorcându-se permanent către acesta; repetiţiile, refrenele, reluările sunt modalităţi diverse de reactualizare, de revenire ideatică, de reamintire a substanţei lirice.

 

Aici, cuvântul-simbol sau cuvântul-cheie este „parc”, corespunzând spaţiului exterior (al lumii) şi spaţiului interior (al sufletului) totodată, simbolizat şi prin cuvântul „decor”. Cromatica împlineşte viziunea poetului despre lumea exterioară şi cea interioară prin culoarea albă, care simbolizează inexistenţa ca respingere a lumii, ori o evidenţă ce trebuie învinsă şi prin culoarea neagră, ca simbol al morţii. Aceeaşi idee este accentuată de elemente morbide sugestive: „doliu” şi „funerar”.

 

Muzicalitatea poeziei

 

Muzicalitatea versurilor este dată de reluarea unor simboluri existenţiale, copacii, penele, frunzele, determinate cromatic prin repetarea obsedantă a culorilor alb-negru. Reluarea versului „Decor de doliu, funerar” în finalul poeziei potenţează tristeţea poetului sugerând un pesimism decisiv. Versul liber, aflat după fiecare strofă, potenţează auditiv ideile exprimate anterior. Simetria poeziei este evidentă prin reluarea primului vers în finalul strofei respective, ca un refren ideatic ce produce o muzică fascinantă.

 

Mircea Anghelescu afirmă că George Bacovia „este o personalitate artistică complexă, ale cărei valori nu pot fi căutate pe o singură coardă şi că relativa monotonie tematică a poeziei sale [...] ascunde de fapt o mare bogăţie interioară de sensibilitate şi o diversitate derutantă a artei sale”.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com