Florian Cristescu

 

Florian Cristescu (1 august 1884, Segarcea din Deal, judeţul Tele­orman - 29 iunie 1949, Turnu Măgurele, judeţul Teleorman) este un autor de literatură pentru copii. Este fiul lui Stan Cristea-Măringic, învăţător. Poartă numele Florea Măringic în primele trei clase primare, pe care le urmează în satul natal. Se mută apoi cu şcoala la Turnu Măgurele, unde, după încheierea primului ciclu al şcolarizării, este înscris la Gimnaziul „Sf. Haralambie" (1896-1902); aici e trecut în catalog cu numele Cristescu St. Florea.

 

După absolvirea Şcolii Normale a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, în Bucureşti (1905-1906), este încadrat ca învăţător la Şcoala de aplicaţie de pe lângă această instituţie (1906-1911). Remarcat de mai-marii lui, este trimis în Bulgaria şi Ungaria pentru a studia organizarea învăţămân­tului de acolo, la întoarcere Cristescu consemnându-şi impresiile în două broşuri. În 1910 se transferă la Roşiori de Vede, iar din 1912 până în 1940 funcţionează la o şcoală din Turnu Măgurele, fiind acolo şi director. Revizor şcolar pentru judeţul Teleorman, membru în Consiliul general al Instrucţiunii Publice, Cristescu a intrat şi în viaţa politică, fiind ales deputat şi senator.

 

Primele sale manifestări publicistice, îndeosebi cu povestiri pentru copii, se produc, în intervalul 1904-1906, la „Revista Asociaţiei generale a învăţătorilor şi învăţătoarelor din România", „Revista noastră" şi „Viaţa literară". Cu proză, versuri, articole, Cristescu - care semnează Florian Cristescu de prin 1904 - va mai colabora la „Prezentul", „Viaţa literară şi artistică", „Şezătoarea săteanului", „Evenimentul", „Lupta", „Trebnicul", „Tribuna poporului", „Veselia", „Foaia interesantă", „Cosânzeana", „Amicul şcoalelor", „Gazeta ţăranilor", „Lumea copiilor", „Cele trei Crişuri pentru popor", „Dimi­neaţa copiilor", „Lumina poporului", „Ţăranul" „Crizantema", „Flori de crâng", „Duminica copiilor", „Cuvântul moldovenesc", „Muguri", „Viaţa salariaţilor publici", „Fla­căra", „Graiul copiilor", „Muncitorul naţional român" etc.

 

A fost secretar de redacţie la „Ideea" (1921). O seamă de publi­caţii în care semnează Cristescu sunt din Turnu Măgurele: „Victoria", „Îndreptarea", „Secerea", „Scânteia", „Drum nou" şi „Oltul". A editat o revistă ilustrată pentru copii, „Fluieraşul" (1910, 1912-1913), împreună cu Ion Jelea şi Teodor Castrişanu, precum şi „Cimpoiul fermecat". A mai înfiinţat foile „Îndrumarea" (Turnu Măgurele, 1913-1914), pentru săteni, şi „Gazeta noastră" (Turnu Măgurele, 1925-1935), destinată institutorilor.

 

Împărtăşind convingeri sămănătoriste, care îi ţin treaz interesul pentru viaţa de la ţară, unde se conservă obiceiurile din străbuni, Cristescu, care a fost un pedagog strălucit, se defineşte mai ales ca un afectuos prieten al celor mici. Pentru ei alcătuieşte, în tovărăşie cu alţi colegi de breaslă, manuale şcolare. Cu unul dintre aceştia, I.G. Bratu, elaborează o metodică a învăţământului primar (1911) şi antologii cum sunt Dor de primăvară sau Şirag de mărgeluşe, destinate lecturilor şcolare.

 

Mai ad' una (1904), În mijlocul horelor (1910), Datini strămoşeşti (1939) sunt, ca şi comedioara Două surde (1911), texte de teatru sătesc, în care Cristescu caută a şugui ca la şezătoare. Oricum, îi stă mai bine când glumeşte, fiindcă, de pildă, piesa Fata căpitanului de mazili (1943), cu patetismul ei naiv, e o compunere stângace. Două povestiri duioase conţine cărticica intitulată Chirchirel şi puiul de rândunică (1910). Vrând să mişte candidul auditoriu, pentru a-i afâna receptivitatea, povesti­torul recurge, din când în când, la întâmplări triste.

 

Inven­tivitate nu numai onomastică vădeşte suita de peripeţii ale unor nostime rozătoare: Familia Roademult (1912), care a luat un premiu al Academiei Române, Nepoţii Roademultulesei (1922), Şcoala lui Chiţchiron (1926), Familia Roadensec (1946). Păţaniile şoriceilor au, bineînţeles, tâlcul lor moral, nesăbuinţa şi relele deprinderi fiind pedepsite, iar meritul primindu-şi neapărat răsplata. Un basm, vădind bune resurse narative, este Firicel Voinicul (1929).

 

Miraculosul se infiltrează şi în şirul de „multe şi minunate fapte" meşteşugit depănate în cele trei volume din Povestea neamului nostru scrisă pe înţelesul tuturor (1920-1929), istorisire retipărită în multe ediţii şi încununată cu lauri academici. Preamărind virtuţile moldovenilor şi muntenilor, ca şi isprăvile de neasemuită vitejie ale atâtor voievozi înţelepţi şi evlavioşi, Cristescu tinde să sădească în sufletul copiilor senti­mentul iubirii de ţară. Căldura şi naturaleţea spunerii, maniera familială colocvială sunt argumente captatorii ale acestor evocări la gura sobei.

 

Un roman cu subiect ce se vrea pilduitor este Moţodel (1934). Reuşita eroului (un orfan care ajunge negustor pricopsit şi filotim) vrea să arate unde duc vrednicia şi stăruinţa. În literatura pentru copii, Cristescu rămâne un nume distinct.

 

Opera

 

Mai ad' una, Bucureşti, 1904;

În mijlocul horelor, Bucureşti, 1910;

Chirchirel şi puiul de rândunică, Bucureşti, 1910;

Pagini din istoria neamului românesc, Bucureşti, 1910;

Două surde, Bucureşti, 1911;

Familia Roademult, Turnu Măgurele, 1912;

Povestea neamului nostru scrisă pe înţelesul tuturor, I-III, Bucureşti, 1920-1929;

Nepoţii Roademultulesei, Bucureşti, 1922;

Şcoala lui Chiţchiron, Bucureşti, 1926;

Păsărele şi păpuşi, ediţia II, Bucureşti, 1928;

Firicel Voinicul, Bucureşti, 1929;

Moţodel, Bucureşti, 1934;

O clacă în sat la noi, Roşiori de Vede, 1938;

Datini strămoşeşti, Roşiori de Vede, 1939;

Fata căpitanului de mazili, Roşiori de Vede, 1943;

Familia Roadensec, Bucureşti, 1946;

Din povestea neamului nostru, ediţie îngrijită de Stelian Cristescu, Bucureşti, 1986;

Familia Roademult, îngrijită şi prefaţă de Stelian Cristescu, Bucureşti, 1988.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com