Ionel Pop - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară

 

Ionel Pop (24 noiembrie 1889, Gherla, judeţul Cluj - 27 ianuarie 1985, Bucureşti) - prozator şi avocat. Fiul lui Ioan Pop, doctor al Facultăţii de Filosofie şi Teologie din Viena, profesor de teologie şi vicar episcopal de Năsăud, şi al Elenei (născută Maniu). Doctor în drept al Universităţii din Budapesta (1911). A exercitat profesiunea de avocat la Cluj. Secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia (1918), apoi secretar al Adunării Naţionale din Alba Iulia şi Sibiu. Deputat, în Parlamentul României Mari, comisar guvernial pentru Ardealul eliberat, 1944-1945. Debutează în 1908 în ziarele „Românul” (Arad) şi „Lupta” (Budapesta). A întemeiat şi condus revista „Carpaţii” (Cluj, 1933-1948). Şi-a semnat articolele şi cu pseudonimele literare Iunior, I. Venator, Nemo şi Corax. După cel de-al doilea război mondial, colaborează la „Cosânzeana”, „Glasul patriei”, „Veac nou”, „Revista politică şi literară” (Blaj), „Ocrotirea naturii”, „Viaţa românească”, „Steaua”, „Transilvania”, „România pitorească” etc.

 

Debut editorial în 1957 (Capra neagră), publicând apoi diverse volume de subiect cinegetic, unele cu caracter de popularizare, dar scrise cu real talent literar, altele de literatură propriu-zisă: Vulpea (1957), După focul de armă (1957), Din fauna noastră (1959), Întâlniri cu animale (1960), Hoinăreli prin natură (1961), Instantanee din viaţa animalelor (1963), Paşi prin lumea păsărilor (1965), Vânătorul şi natura (1968), Întâlniri neaşteptate (1970), Mamifere din România (1971), De la urs la pănţăruş (1972), Îmi aduc aminte (1972), Vânători - oameni şi câini (1972), Poieniţa ielelor (1974), O palmă de râu şi nişte istorii vânătoreşti (1978), Un ochi râde - altul plânge (1981) şi Priviri în atelierul naturii (1982). Proza sa descriptivă şi evocatoare e caracteristică prin rezonanţele poetice şi prin erudiţia specifică.

 

P. face parte din familia spirituală a lui Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu, I. Al. Brătescu-Voineşti. deşi s-a afirmat, îndreptăţit, că „nu este discipolul literar al nimănui” (Şerban Cioculescu). La început, publică monografii animaliere (Capra neagră, 1957; Vulpea, 1957), apoi relatează tulburătoare Întâlniri cu animale (1960) sau Hoinăreli prin natură (1961), face Paşi prin lumea păsărilor (1965), prezintă firea sălbăticiunilor De la urs la pănţâruş (1972) etc. Pe asemenea teme, opera lui instruieşte şi încântă deopotrivă. Aria geografică explorată insistent este Transilvania natală, dar călătoriile îl poartă frecvent în aproape toate zonele ţării.

 

Cu undiţa sau cu arma în mână, cu câinele „lângă picior”, Pop cuprinde natura cu o privire afectuoasă şi iscoditoare, îi ascultă simfonia frustă, îi evocă sugestiv culorile şi miresmele; sensibilitatea deosebită şi erudiţia zoologică, botanică etc. fac ca înverşunarea vânătorului să se transforme în uimire ingenuă şi în prietenie sau compasiune faţă de animale, iar pânda, în noapte, în zori, în amurg, să devină pretext de contemplare simpatetică. O bonomie cuceritoare şi un simţ instinctiv al măsurii evită convenţionalismul descripţiei.

 

Lirismul impregnează pagina, „vânătorul” fiind mai ales un poet interesat de manifestările şi rânduielile lumii vieţuitoarelor - şi mai puţin de latura practică a pasiunii cinegetice. Pe Valea Sebeşului el descoperă mirificul peisaj de la Oaşa, îl conduce acolo pe Mihail Sadoveanu, statornicindu-se, astfel, „Braniştea” unor nemaipomenite popasuri şi întâmplări, intrate în istoria literaturii (Valea Frumoasei, Poveştile de la Bradu Strâmb), înainte ca Pop, cu o rară modestie, să descrie la rându-i aceleaşi locuri (Vânători - oameni şi câini, 1972; Îmi aduc aminte, 1972).

 

Prozatorul evocă păduri, paznici, vecini din orăşelul natal, prieteni de vânătoare şi pescuit - harul de portretist extinzându-se, surprinzător, şi asupra clinilor (Bălan, Roc, Tuşi, Treff etc.); arată ce înseamnă legile nescrise ale vânătorii, face felurite incursiuni în istorie şi toponimie. În buna tradiţie a genului, sunt consemnate snoave sau drame umile, ridicate la rang de povestire cu conţinut nuvelistic (volumele Vânători - oameni şi câini, 1972; Un ochi râde - altul plânge, 1981); insectele sau florile dau şi ele prilejul unor micromonografii de acut spirit al observaţiei (Funigeii, Romanul Brânduşei etc.) - într-o operă savuroasă, în care termenii regionali ardeleneşti se integrează armonios şi funcţional, aşa cum moldovenismele s-au topit în stilul sadovenian, primind drept de cetate.

 

Generos şi delicat, naratorul ştie să dea prozei o prospeţime şi o cadenţă muzicală remarcabile. Senectutea îi smulge şi accente de nostalgie, deşi umorul structural nu e niciodată abandonat. Începându-şi cariera literară târziu, Pop e şi un impresionant exemplu de longevitate creatoare.

 

Opera literară

 

Capra neagră, Bucureşti, 1957;

Vulpea, Bucureşti, 1957;

După focul de armă, Bucureşti, 1957;

Din fauna noastră, Bucureşti, 1959;

Întâlniri cu animale, Bucureşti, 1960;

Hoinăreli prin natură, Bucureşti, 1961 (cu completări de Demostene Botez);

Instantanee din viaţa animalelor, Bucureşti, 1963 (ediţia II, 1969);

Paşi prin lumea păsărilor, Bucureşti, 1965 (ediţia II, 1979);

Vânătorul şi natura, Bucureşti, 1968;

Întâlniri neaşteptate, Bucureşti, 1970;

Mamifere din România (în colaborare cu V. Homei), I-II, Bucureşti, 1971;

De la urs la pănţăruş, Bucureşti, 1972;

Îmi aduc aminte, Cluj, 1972;

Vânători - oameni şi câini, cu o prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1972;

Poieniţa ielelor, Bucureşti, 1974;

O palmă de râu şi nişte istorii vânătoreşti, Bucureşti, 1978;

Un ochi râde - altul plânge, Bucureşti, 1981;

Priviri în atelierul naturii, Bucureşti, 1982;

Văpaia, povestiri, Bucureşti, 1984;

Povestiri vânătoreşti, Bucureşti, 1986;

Inima pădurii, roman, Bucureşti, 1986.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com