Lupta dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron

 

Siguranţă ruşinoasă nu ţinu însă multă vreme, şi Aron călugărul nu ajunse în ccaunul Moldovei vârsta de argint a lui Alexandru cel Bun. Înainte de a pleca să despresure Belgradul sârbesc, bătut cu furie de toate puterile lui Mahommed al II-lea, Iancu-vodă se îngrijise să aibă în urma lui, pentru orice împrejurări, un prieten sigur, un „fiu” şi „frate”. Vladislav Dan i se va fi părut prea slab, prea şovăitor, prea greu de adus la războiul cu paginii, prea gata de ceartă când i se atingeau drepturile în Făgăraş şi Almaş, stăpânirile ardelene legate de domnia munteană, şi, astfel, în locul lui, el statornici pe unul din fiii ce stătuse la turci în 1447, ai lui Vlad Dracul, pe care tot el, Iancu, îl ucisese pentru necredinţă. Şi tânărul pui al Dracului se chema Vlad, şi avea şi el vitejia îndrăcită, şireată a tatălui său. Iancu îl va fi cules cândva, în călătoriile sale războinice din Balcani: i se dădură câţiva ostaşi; pribegi cu dor de ţară şi de moşiile, de veniturile ţării, se alcătuiră în ceată împrejurul lui. În aprilie el trecu munţii pe neaşteptate, prinse pe Vlad, făcu pe fratele acestuia, Dan, să fugă, şi strânse domnia în ghearele sale sângerate, de uliu fără milă.

 

Iancu-vodă scăpă Belgradul din mâna turcilor, dar muri, de oboseala vârstei şi a luptelor, la 11 august. Dracul se închină atunci tânărului rege (septembrie), şi făcu asigurări de prietenie văduvei eroului mort, fiului ei Ladislas - şi el un Vlad vrea să zică, român după tată, dacă după mamă era ungur -, care părea că va lua moştenirea de putere a părintelui său, şi lui Mihai Szilagyi, unchiul lui Ladislas, căruia îi rămăsese în samă graniţa Dunării. Cu toate că Ladislas ar fi vrut să-l schimbe cu Dan Fugarul, cu toate că saşii din Ardeal ţineau la dânşii pe un popă răspopit ce se dădea drept fratele lui Vlad, al cărui nume îl purta şi el, domnul muntean nu se înstrăina de unguri, în care vedea pe apărătorii săi, fireşte împotriva turcilor.

 

Dar firele vieţii de stat se încurcau tot mai mult în ţara ungurească. Ladislas Hunyady făcu să se taie în bucăţi comitele de Cilly, care fusese şi duşmanul tatălui său. Despotul sârbesc, un bătrân de 90 de ani, fu rănit la mână, se răscumpără numai cu greu şi muri îndată. În sfârşit, la jumătatea lunii lui martie 1457, cel mai mare dintre feciorii Iancului-vodă fu prins din porunca regelui şi pierdu capul, de securea călăului, ca trădător faţă de domnul şi stăpânul său. Nimeni n-ar mai fi putut spune acolo ce mai era să urmeze.

 

Până a nu se auzi despre acest lucru, care l-ar fi oprit poate Vlad Dracul, care se privea ca un om al huniazilor încă, luă o hotărâre care era să aibă cele mai mari urmări în viaţa tuturor românilor. Petru Aron era de la închinarea sa în 1456 omul turcilor, şi Vlad avea în sufletul său o nepotolită ură împotriva paginilor, în cetăţile cărora stătuse, cu coasa morţii deasupra capului, atunci, când, în tinereţe, el fusese zălog la sultanul pentru credinţa părintelui său. Aşa un vecin nu-i mai trebuia. El aruncă deci asupra lui, îndată ce primăvara deschise drumurile, pe Ştefan-vodă cel nou şi tânăr.

 

Petru-vodă nu se grăbi să iasă înaintea unui duşman pe care avea dreptul să-l dispreţuiască. Totuşi, el chemă la dânsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomeia şi Carapciul, cel mai mare dregător al Pocuţiei, şi se înţelese cu dânsul pentru orice împrejurări. Un moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuţia; Petru îl dădu lui Muzilo, căpătând asigurarea că regele nu va mai ridica plângeri în această privinţă. Pentru împlinirea pagubelor, el statornicea o zi de cercetare, dacă până atunci nu va fi turburat de duşmanii ce-i avea acum: „munteni”‘, ungurii şi „togtocomanovicii” (vreo ceată de tătari) şi „dacă până atunci şi până în acea zi va căpăta pacea şi liniştea care sunt de nevoie pentru a se face dreptate”. Hoţii vor fi spânzuraţi, şi, pentru siguranţa hotarului. Moldova îşi va pune pârcălabi sau starosti la Hotin şi la Cernăuţi, pe Prut. Petru se îngrijea să capete ajutor de la Muzilo împotriva oricărui duşman şi să fie adăpostit, când soarta rea l-ar goni din ţară. În castelele vecinului, ale căror venituri le-ar strânge el atunci.

 

Apoi oştirea domnească porni asupra lui Ştefan, pribeagul cel îndrăzneţ. Acesta venea din părţile Putnei, de pe drumul cel mare care lega Buzăul muntean cu Bacăul moldovenesc, şi pe care treceau necontenit, în marginea Siretului, carele negustorilor armeni şi nemţi din Galiţia, mare drum de negoţ şi drum bun de oaste. Merse tot din a stânga Siretului până-n ţinutul Roman, mai sus de cetatea unde năvălitorul de acum stătuse, cam pe aceeaşi vreme a anului, cu şapte ani în urmă, lângă tatăl său. În dreptul satului Doljeşti, Siretul face o încovoietură, un corn, şi pe acolo, unde se întâlneau cele trei ţinuturi ale Romanului, Sucevei şi Hârlăului, se trecea, în Hreasca, pe malul stâng al apei printr-un vad. Ai lui Petru Aron, venind din Suceava, ţinură aici vadul ca să oprească o trecere a duşmanului în părţile răsăritene ale Moldovei, dar Ştefan îi împrăştie şi-şi urmă drumul pe acelaşi ţărm, mai aproape de pasurile Carpaţilor, care i-ar fi asigurat viaţa dacă ar fi fost învins (12 aprilie).

 

El luă valea râului Moldova în sus, şi la Orbie, în ţinutul Neamţului, oameni domneşti încercară iarăşi să-i taie drumul. Nici aceştia n-avură noroc. Ajungând în sfârşit sus, în Bucovina de astăzi, învingătorul coti la dreapta prin păduri, în părţi unde acum, mulţumită biruinţei lui Ştefan, sunt semănate pretutindeni turnurile mănăstirilor. Petru-vodă fugi înaintea fiului omului trădat şi omorât de dânsul, ca înaintea vedeniei răsplătitoare a păcatului său. Clipa de ruşine, durere şi primejdie la care se gândea abia cu două săptămâni în urmă, când încheia legătura cu Muzilo, sosise repede. Polonii primeau un oaspete costisitor în ţările lor, deprinse a adăposti domneşti pribegi.

 

Boierii care-l slujise până acum se desfăcură deodată de dânsul. Mitropolitul Teoctist lăsă în plata lui Dumnezeu pe prietenul fără noroc, şi, luând cu el mirul sfânt ce se turna pe creştetul domnilor, după cum odinioară proorocul Samuil făcuse prin ungere cu mir din Saul un rege al Iudeii, el ieşi până la Siret înaintea lui Ştefan. Aici în locul zis Direptate, pentru că aici se ţineau toate judecăţile cele mari de către voievozii ieşiţi la câmp, sub cort, pentru ca să audă plângerile oricăruia dintre supuşii lor, el săvârşi între suliţe, nu fără oarecare sfială, slujba ungerii voievodului.

 

Ştefan era domn acum, în puterea sângelui său, care era al lui Alexandru cel Bun, în puterea biruinţei ce câştigase de două ori asupra unui ucigaş şi hoţ de domnie, în puterea binecuvântării rostite de cel dintâi preot al ţării. El se coborî desigur îndată de cealaltă parte a Siretului, cercetând, împăcând şi judecând pretutindeni, câştigând lesne pe fugarii îngroziţi, ce veneau să i se închine tremurând. Venise ca domn paşnic, în înţelesul lui Alexandru cel Bun, aşezând pacea pe roadele războiului şi gata să le apere cu armele.

 

Recomandări

 

Istoria lui Ştefan cel Mare

Moldova până la Ştefan cel Mare

Bogdan II, tatăl lui Ştefan cel Mare

Primele legături ale lui Ştefan cel Mare cu polonii şi împăcarea boierilor

Luptele lui Vlad Ţepeş cu turcii şi încercarea lui Ştefan cel Mare de a-i lua Chilia

Căsătoria lui Ştefan cel Mare. Luarea Hotinului şi a Chiliei. Luptele cu Matei Corvin

Luptele lui Ştefan cel Mare cu tătarii şi ameninţările turceşti. Clădirea Mănăstirii Putna. Luptele lui Ştefan cu Radu cel Frumos şi Basarab Laiotă. Căsătoria cu Maria din Mangop

Lupta de la Podul Înalt

Lupta de la Războieni (Valea Albă)

Căderea Chiliei şi Cetăţii Albe

Primele lupte ale lui Ştefan cel Mare cu polonii

Lupta de la Dumbrava Roşie

Ultima luptă a lui Ştefan cel Mare pentru Pocuţia

Sfârşitul lui Ştefan cel Mare

Moartea lui Ştefan cel Mare

Moştenirea lui Ştefan cel Mare

Marii cronicari despre Ştefan cel Mare

Panegiricul lui Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare şi noua şcoală literară

Ştefan cel Mare în literatura poporului. Pomenirea lui în timpurile din urmă

Aprecieri şi comentarii despre Ştefan cel Mare

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com