Marele incendiu din Londra (1666)

 

Marele incendiu din Londra este un dezastru care a avut loc în Anglia în perioada 2-6 septembrie 1666, soldat cu 8 morţi. Numai 8 oameni şi-au pierdut viaţa în această masivă deflagraţie, dar marele incendiu de la Londra, din 1666, reţine atenţia prin faptul că a distrus trei sferturi din capitala Regatului Unit, ştergând de pe faţa pământului ceea ce numim acum oraşul vechi şi ducând la reconstruirea Londrei, aşa cum o cunoaştem astăzi.

 

Focul a făcut ravagii timp de 5 zile, mai ales după ce s-a răspândit şi a scăpat de sub control. Marele incendiu a ilustrat în mod dramatic neajunsurile sistemului de securitate publică din Londra. După stingerea lui şi începerea reconstrucţiei, s-a înfiinţat primul departament municipal al pompierilor. Incendiul a impulsionat, de asemenea, crearea primei companii de asigurare împotriva incendiilor din lume. Mai bine mai târziu decât deloc. Incendiul a început ca un foc mic, apoi a crescut foarte rapid şi s-a răspândit pe o arie întinsă.

 

Thomas Farynor, unul dintre brutarii regelui Carol, a muncit în brutăria lui de pe Pudding Lane până la ora 10 în seara zilei de 1 septembrie 1666. Atunci a stins focul la cuptoare (aşa a pretins mai târziu) şi s-a dus sus, la culcare. Câteva ore mai târziu, cam între miezul nopţii şi ora 2 noaptea (documentele istorice sunt oarecum contradictorii), el şi familia lui au fost treziţi de fumul şi flăcările care veneau de jos. Crezând, probabil, că focul era deja prea puternic pentru a fi ţinut sub control, Farynor nu a făcut nici o încercare să-l stingă şi a fugit împreună cu familia lui pe o fereastră şi apoi pe acoperişurile caselor vecine. Cei mai mulţi dintre membrii personalului din gospodăria lui Farynor au urmat exemplul stăpânului, cu excepţia unei servitoare, o tânără care avea rău de înălţime şi a hotărât să rămână acasă. A ars de vie şi este considerată prima victimă oficială a incendiului. În timp ce focul făcea ravagii, a fost chemat primarul, care a fost destul de supărat că fusese trezit din somn şi scos din casă. „Pfui”, a făcut el ţâfnos când a ajuns în Pudding Lane. „L-ar fi putut stinge şi o femeie dacă făcea pipi pe el!” Şi s-a dus înapoi la culcare.

 

La scurt timp după aceea, vântul a început să sufle şi să poarte tăciunii şi cenuşa încinsă dincolo de stradă şi a aprins finul pentru cai depozitat în spatele hanului Star. Combinaţia de case înghesuite din Londra, cu borduri de lemn şi vânt puternic a contribuit, curând, la mistuirea totală a întregului grup de clădiri din jurul fostei brutării Farynor. Apoi, focul s-a răspândit în tot oraşul, alimentat de butoaiele de vin, ulei pentru lămpi şi răşină care explodau, precum şi de băuturile alcoolice depozitate în subsolurile mistuite de flăcări. Vântul s-a înteţit şi a mai dat şi el o mână de ajutor. Oameni au început să fugă spre Tamisa, unde luntraşii le cereau sume exorbitante pentru a-i duce dincolo, la loc sigur. Focul a continuat să ardă până joi, în acea săptămână, atunci când vântul s-a potolit şi eforturile de stingere a incendiului au stăvilit, în cele din urmă, flăcările.

 

Funcţionarul public englez şi autor de jurnale, Samuel Pepys a descris pe larg acest incendiu: „Locotenentul Turnului... Îmi spune că a început în dimineaţa aceasta, la casa brutarului din Pudding Lane şi că a ars total Biserica St. Magnes şi o mare parte din Fish Street... Sărmanii oameni stau în case până când îi ajunge focul şi atunci încep să alerge spre bărci sau încearcă să treacă apa de pe un mal pe altul cu scările. Şi, printre altele, sărmanii porumbei care nu vor să-şi părăsească casele şi au continuat să planeze în zbor deasupra ferestrelor şi balcoanelor până când, unora dintre ei le-au luat foc aripile şi au căzut pe pământ. Am văzut cum creşte focul; şi pe măsură ce se întuneca îl distingem tot mai clar pe lângă turlele bisericilor şi printre coşurile caselor, cât vedeam cu ochii de sus, din oraş, într-o mare urâtă şi răutăcioasă de flăcări, nu ca o flacără frumoasă a unui foc obişnuit... Am văzut incendiul ca un arc întreg de foc de la un capăt la altul al podului şi ca un arc peste deal, un arc lung cam de o milă, şi totul era în flăcări şi ardea în acelaşi timp şi se auzea zgomotul oribil al flăcărilor şi trosniturile caselor distruse.”

 

S-au făcut mai multe încercări de a se stinge focul. Pompierii au dărâmat casele nearse care se aflau în calea focului pentru a opri înaintarea acestuia. Acest lucru nu a fost deloc pe placul ocupanţilor caselor neatinse, mulţi dintre ei neputând fi nici măcar convinşi că locuinţele lor sunt în pericol. Apoi, găleţi de apă transportate de lanţuri umane au fost azvârlite, fără încetare, peste flăcări. Marina comercială britanică a aruncat în aer casele cu praf de puşcă pentru a opri răspândirea focului.

 

În cele din urmă, potolirea vântului a fost cea care a pus capăt infernului. Preţul plătit era enorm. Nu mai puţin de 13.200 de case fuseseră arse, la fel 85 din cele 109 biserici din Londra. Peste 100.000 de oameni au rămas fără locuinţă, 400 de străzi au dispărut de pe faţa pământului, suprafaţa totală devastată fiind de 396 de acri. Sute de magazine au dat faliment.

 

După ce s-a împrăştiat şi fumul, arhitecţii Londrei au proiectat un oraş nou şi frumos, magazine, parcuri şi străzi. Nerăbdarea a avut câştig de cauză în faţa esteticii şi casele au fost construite la repezeală, în multe cazuri la fel de înghesuite ca în Vechiul Oraş. Acum, totuşi, Londra cea nouă. În pofida discutabilei sale planificări urbanistice, are un departament de pompieri foarte eficient.

 

John Evelyn a scris în jurnalul său la 7 septembrie 1666, referindu-se la distrugerea prin foc a Catedralei St. Paul: „Şi astfel zăcea în cenuşă prea venerabila Biserică, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult ale Lumii Creştine.”

 

Mari dezastre

Cronologia marilor dezastre

Ceaţa ucigaşă din Londra (1952)

Incendiul de la Biblioteca Congresului (1851)

Incendiul de la Circul Ringling Brothers şi Barnum & Bailey (1944)

Incendiul de la Cocoanut Grove (1942)

Incendiul de la Fabrica Triangle (1911)

Incendiul de la Hotelul Winecoff (1946)

Incendiul de la magazinul universal L’Innovation (1967)

Incendiul de la Teatrul Iroquee (1903)

Incendiul de pe Apollo 1 (1967)

Incendiul de pe dealurile din Oakland (1991)

Incendiul de pe vasul General Slocum (1904)

Incendiul de pe vasul Morro Castle (1934)

Incendiul din trenul egiptean (2002)

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com