Mircea Sântimbreanu

 

Mircea Sântimbreanu (7 ianuarie 1926, Băiţa, judeţul Hunedoara - 18 august 1999, Bucureşti) - prozator, traducător, publicist, scenarist şi producător de film. Este fiul Letiţiei (născută Ardean) şi al lui Gheorghe Sântimbreanu, miner. Învaţă mai întâi la Ghelari, Veţel şi Leşnic, urmează Liceul „Avram Iancu” din Brad (1935-1943), Facultatea de Drept (1943-1947) şi Facultatea de Filosofie (1944-1951) la Bucureşti. O perioadă este asistent la Catedra de drept penal a Universităţii bucureştene (1948-1951) şi profesor de istorie la un liceu din Bucureşti, apoi activează în cadrul Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor (1966-1969), ca director general al Centrului Naţional al Cinematografiei (1970-1972), şef la Direcţia Literaturii din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (1972-1974).

 

Din 1974 e desemnat director al Editurii Albatros, funcţie din care este demis în 1985, motivele invocate de oficialităţi referindu-se la „superficialitate, lipsă de fermitate faţă de conţinutul politic al cărţilor editate”. A fost membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor, în Comitetul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi preşedinte de onoare al Târgului Internaţional de Carte „Gaudeamus” (1994-1998). Debutează editorial în 1956, cu volumul de proză Cu şi fără ghiozdan, tradus prompt în limbile maghiară, sârbă şi germană. I s-au acordat Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru Recreaţia mare (la ediţia a doua, 1973), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Mama mamuţilor mahmuri (1980). La 20 mai 1996 a fost declarat „Cetăţean de onoare al municipiului Brad”, ca fiu al Ţării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.

 

Consacrat ca scriitor în literatura pentru copii, Sântimbreanu poate fi socotit autorul unei singure cărţi, Recreaţia mare (1965), în care a reunit multe din povestirile sale anterioare. Revizuirile succesive ţin de însăşi maniera în care este înţeles actul scrisului, ca modalitate permanentă de autoperfecţionare. Lucrând varianta ultimă, prozatorul regândeşte ordinea pieselor, le elimină pe unele şi le introduce pe altele, face numeroase modificări (schimbări de titlu, stilizări).

 

Sântimbreanu a intuit că literatura pentru copii nu trebuie echivalată nici cu evadarea factice în fabulos sau în fantastic, nici cu scenariul moralizator, într-un interviu scriitorul afirma că mărcile prozei sale ar fi „culoarea, hiperbola, ritmul, verva şi fantezia, accentul patetic”, în altul propunea ca modalităţi de resuscitare a genului „epica densă până la suspans, umorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos şi absurd, gingăşia, tandreţea”.

 

Principalele atribute ale cărţilor lui Sântimbreanu sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor şi ironie, oralitatea obţinută prin alternarea vocilor narative şi utilizarea persoanei a doua singular, precum şi grija de a schimba tiparele compoziţionale şi clişeele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovaţii tematice: intenţia moralizatoare se derobează într-o proză cu inserţii SF (A se feri de umezeală), în animisme umoristice (epistola servietei din Scrisoare pe adresa unui chiulangiu), în suspans detectivistic (ca în Obiectul neidentificat, unde e vorba despre un maculator neîngrijit) etc.

 

La acestea se adaugă ingeniozitatea compo­ziţională: Post-scriptum şi PTTR sunt concepute, pe filieră caragialiană, din multiplele post-scriptumuri sau din bileţele trimise de un elev neatent, iar în O poveste plicticoasă sunt demontate abil scenariile basmelor, în timp ce Recapitulare este articulată în jurul unui fel de lingvistică absurdă, limba inventată permiţând unui elev memorarea rapidă a lecţiilor.

 

De interes documentar este volumul postum Carnete de editor. Interviuri. Addenda (2000), un jurnal al omului public Sântimbreanu, unde sunt descrise „peisajul” şi stratagemele editoriale al anilor ’70-’80 din secolul trecut, cunoscute în chip direct. De o atenţie deosebită se bucură cazul Ion Lăncrănjan, cu odiseea publicării romanului Caloianul şi atmosfera de la Editura Albatros.

 

Opera literară

 

Cu şi fără ghiozdan, Bucureşti, 1956;

Sub lupă, Bucureşti, 1957;

Micii noştri prieteni, Bucureşti, 1958;

La telefon... telefonul!, Bucureşti, 1961;

32 de premianţi..., Bucureşti, 1962;

Băieţelul de hârtie, Bucureşti, 1963;

Extemporale şi... alte lucrări scrise, Bucureşti, 1963;

Lângă groapa cu furnici, Bucureşti, 1964;

Eu eram zâna, Bucureşti, 1965;

Recreaţia mare, Bucureşti, 1965; ediţia II, Bucureşti, 1973; ediţia V, Bucureşti, 1996;

Caramele cu piper, Bucureşti, 1966;

Elefanţi în rochiţe, Bucureşti, 1966;

Să stăm de vorbă fără catalog, Bucureşti, 1967; ediţia III, Bucureşti, 1981;

Ştafeta fanteziei, Bucureşti, 1968;

Schiţe vesele, Bucureşti, 1969;

Melcul mincinos, Bucureşti, 1972;

Aducătorului, mulţumiri, Bucureşti, 1976;

Viitorule, când te-ai născut?, Bucureşti, 1977;

Mama mamuţilor mahmuri, Bucureşti, 1980;

Un Gulliver în ţara chiticilor, Bucureşti, 1983;

N-aţi văzut un mânz maro?, Bucureşti, 1999;

Carnete de editor. Interviuri. Addenda, ediţie îngrijită de Sanda Sântimbreanu şi Ion Nicolae Anghel, Timişoara, 2000.

 

Traduceri

 

• Gianni Rodari, Aventurile lui Cepelică, Bucureşti, 1957 (în colaborare cu I. Barta);

• Natalia Attardi Donnini, Povestea „furnicuţei” şi a „furnicarului”, Bucureşti, 1965 (în colaborare cu C. Raicu);

• Dimeny Istvan, Ionică, maimuţoiul şi plastilina, Bucureşti, 1965;

• L. Gheranskina, în ţara lecţiilor neînvăţate, Bucureşti, 1968 (în colaborare cu E. Niţă).

 

Recomandări

 

• Mircea Sântimbreanu - biografie

Mircea Sântimbreanu - tabel cronologic

Mircea Sântimbreanu - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com