Petru Cărare

 

Petru Cărare (13 februarie 1935, Zaim, judeţul Tighina, România Mare) este un poet, prozator şi dramaturg. Este fiul Nadejdei şi al lui Profir Cărare. A absolvit Şcoala Centrală Comsomolistă (1956) şi Institutul de Literatură „Maxim Gorki" din Moscova (1969), lucrând apoi ca redactor la revista de satiră şi umor „Chipăruş" şi la ziarul „Moldova suverană". A fost o vreme director al Biroului de propagare a literaturii. A avut de suferit de pe urma volumului de poezii satirice Săgeţi (1972), care viza sistemul totalitar şi care a fost retras din librării.

 

Chiar de la primele apariţii editoriale - Cale bună, Ionele! (1962)şi Soare cu dinţi (1962), Trandafir sălbatic şi Parodii (1965) -, Cărare se afirmă ca un umorist de vocaţie, înzestrat cu un acut simţ al observaţiei. Îmbină lirismul sentimental (scrie şi lirică propriu-zisă) cu notaţia ironică şi satirică, maliţia cu poanta umoristică, particularităţi evidente şi în următoarele volume: Stele verzi (1967), Oglinzi (1974), Parodii şi epigrame (1976), Vatra (1980), Rezonanţe (1985), Peniţa şi bărdiţa (1988), Săgeţi (1990) şi Fulgere basarabene (1997).

 

Debutul şi evoluţia lui Cărare s-au aşezat sub influenţa benefică a lui G. Topârceanu, de la care a asimilat dezinvoltura versificării, simplitatea expresiei şi arta poantei. Umorul şi satira, uneori de tipul celor din I. Creangă, se spri­jină pe folclor. Vorba de spirit şi şarja grotescă, agrementată cu proverbe şi expresii populare, asociaţiile paradoxale şi redu­cerea la absurd constituie arsenalul de modalităţi preferate. Un accent stăruitor, uneori prea ostentativ, cade pe latura anec­dotică (caricaturală) a lucrurilor şi pe umorul de situaţie.

 

Partea cea mai durabilă a scrisului lui Cărare sunt parodiile, unde autorul îşi demonstrează talentul de a „imita" cu fidelitate modul poetic al unor autori (A. Lupan, N. Costenco, Em. Bucov, P. Cruceniuc, A. Busuioc, Grigore Vieru, V. Romanciuc etc.) şi de a plăsmui din interiorul tiparului împrumutat creaţii pro­prii, uneori superioare. Cărare şi-a adunat schiţele şi nuvelele în Zodia musafirului (1970) şi Între patru ochi (1979). A semnat şi un volum de Comedii (1988).

 

Opera

 

Cale bună, Ionele!, Chişinău, 1962;

Soare cu dinţi, Chişinău, 1962;

Poiana veselă, Chişinău, 1963;

Ploaie cu soare, Chişinău, 1964;

Vânătorul, Chişinău, 1965;

Trandafir sălbatic, Chişinău, 1965;

Parodii, Chişinău, 1965;

Stele verzi, Chişinău, 1967;

Ce culoare are vântul, Chişinău, 1968;

Versuri, Chişinău, 1970;

Zodia musafirului, Chişinău, 1970;

Umbrela, Chişinău, 1970;

Săgeţi, Chişinău, 1972;

Broscuţa cea isteaţă, Chişinău, 1974;

Oglinzi, Chişinău, 1974;

Micul ştrengar, Chişinău, 1975;

Parodii şi epigrame, Chişinău, 1976;

Ionică Tropoţel, Chişinău, 1978;

Urzicuţe, Chişinău, 1979;

Între patru ochi, Chişinău, 1979;

Vacanţa lui Tropoţel, Chişinău, 1980;

Vatra, Chişinău, 1980;

Luminişuri, Chişinău, 1983;

Drum deschis - Put'otcrât, Chişinău, 1984;

Rezonanţe, Chişinău, 1985;

Tropoţel ajunge primul. Chişinău, 1985;

Zurgălăi, Chişinău, 1987;

Comedii, Chişinău, 1988;

Peniţa şi bărdiţa, Chişinău, 1988;

Săgeţi, Chişinău, 1990;

Zâmbăreţi şi cucuieţi, Chişinău, 1990;

În ajun de Anul Nou, Chişinău, 1992;

Fulgere basarabene, Chişinău, 1997.

 

Traduceri

 

• Heine, Poezii, Chişinău, 1959 (în colaborare cu P. Starostin);

• S. Oleinik, Satiră şi umor, Chişinău, 1965;

• Krîlov, Fabule, Chişinău, 1967;

• I. Tuvim, Poezii, Chişinău, 1968 (în colaborare cu S. Vangheli);

• R. Gamzatov, Daghestanul meu, I-II, Chişinău, 1972-1976;

• I. Kohanovski, Versuri, Chişinău, 1972;

• S. Mihalkov, Nenea Stiopa, Chişinău, 1974 (în cola­borare cu Grigore Vieru);

• S. Brant, Corabia nebunilor, Chişinău, 1979;

• Villon, Poezii, Chişinău, 1982.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com