Romulus Vulcănescu (23 februarie 1912, Bucureşti - 10 noiembrie 1999, Bucureşti) este un scriitor şi etnolog. Este fiul Anei Vulcănescu (născută Ionescu), muncitoare, şi al lui Horia Vulcănescu, tehnician cadastral. Urmează şcoala primară şi patru clase de liceu la Galaţi, continuă la Liceul „Spiru Haret" din Bucureşti, unde va face şi studii de sociologia culturii şi etnologie la Facultatea de Litere şi Filosofie (1934-1937). E profesor de filosofie şi drept (1937-1950), de drept şi chimie (1950-1957) la Liceul Militar „Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu, la Giurgiu şi Bucureşti. Sub îndrumarea lui D. Gusti, îşi ia doctoratul în etnologie-sociologie a culturii în 1944 (validat în 1947), cu teza Troiţa, o problemă de mitologie română, din care va publica prima parte, Coloana cerului, în 1972.

Va fi cercetător (din 1958) şi şef de sector la Institutul de Arheologie din Bucureşti, cercetător şi şef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetător şi şef al Secţiei etnografice (din 1967) la Institutul de Etnografie şi Folclor, ale Academiei Române. Face parte din Istituto Internazionale di Sociologia (Roma, 1965), Union Internationale des Sciences Anthropologiques et Ethnologiques (1967), The Folklore Society (Londra, 1972), Association Internationale d'Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., e ales în 1993 membru de onoare al Academiei Române.

A fost între redactori la „Trimestrial de mitologie şi estetică" (1931), „Gongul" (1941), „Symposion" (1943-1944), „Cercetări folklorice" (1947), „Etimologica". Publică, de asemenea, în „Dacia", „Porunca vremii", „Buna-Vestire", „Suflet nou", „îndreptar", „Presa Olteniei", „Ramuri", „Studii şi cercetări de istoria artei", „Revista de etnografie şi folclor", „Revue historique du Sud-Est Europeen" etc., uneori semnând cu iniţiale sau Vulca, Vulcan, V. Petre şi Petre V. În 1981 a fost distins cu premiul „Simion Bărnuţiu" al Academiei Române.

Vulcănescu a elaborat lucrări de antropologie culturală şi socială, sociologia şi filosofia culturii, mitologie, etnografie. O secţiune însemnată a operei sale o constituie studiile de mitologie, autorul numărându-se printre cercetătorii care au făcut pasul important de la mitografie (acea „fază [...] lungă de tatonări şi explorări mitologice", ilustrată, între alţii, de Tudor Pamfile) la mitologie. El opinează că „în fond mitologia este sarea oricărei culturi, expresia creaţiei majore a tuturor experienţelor transculturale. Nu poţi cunoaşte capacitatea de creaţie spirituală a unei comunităţi etnice sau naţionale fără să-i cunoşti concepţia mitică, istoria particulară a viziunii sale seculare despre destinul omului în cosmos, valenţele condiţiei creatoare în ecosistemul din care face parte, aspiraţiile etice în contextul spiritual al umanităţii".

Principala sa scriere în acest domeniu este Mitologie română (1985), rezultat al unor cercetări desfăşurate aproape cinci decenii. Lucrare căreia i-a consacrat anii „cei mai grei, dar cei mai fecunzi din viaţa" sa, Mitologie română a fost elaborată iniţial în trei variante, „deosebite structural şi ideativ", fiecare deschizând alte perspective şi solicitând alte soluţii. În varianta finală, mitologia românească nu este văzută ca una creştină, arhaică (daco-romană), nici ca o mitologie necreştină (tracică sau latină), ci ca „sinteză integratoare a celor două straturi mitologice - dac şi roman - cu zestrea lor şi influenţele mitice alogene, ponderea căzând însă pe structura, viziunea şi tematica remodelate în perioada medievală".

Cartea urmăreşte să demonstreze capacitatea „de creaţie a românilor în mitologie, una din faţetele cele mai expresive ale spiritualităţii româneşti", mitologia fiind - susţine Vulcănescu - „prin însăşi dăinuirea ei în timp şi spaţiu un certificat autentic de autohtonitate, continuitate şi originalitate emanat din mediul şi viaţa întregului popor român şi a ramurilor lui istorice, un atestat istoric de creativitate culturală şi originalitate creatoare". Două sunt însă carenţele: îndepărtarea, uneori chiar trădarea surselor primare (credinţele populare, aşa cum se prezintă ele în lucrări de mare probitate) şi limbajul greoi, adesea obscur.

Fenomenul horal (1944) examinează „realitatea culturală horală", înţeleasă ca element de permanenţă al culturii române, iar Coloana cerului reconstituie „forma originară şi conţinutul mitologic al unuia dintre cele mai vechi şi mai semnificative monumente ale culturii arhaice româneşti", care la origine a avut bradul ca arbore cosmic şi este un „produs agropastoral" uranic, ultima lui fază fiind o plăsmuire cultă majoră: Coloana infinită a lui Constantin Brâncuşi. În Măştile populare (1970) Vulcănescu extrage implicaţiile mitologice ale acestor forme de folclor ludic şi propune o nouă clasificare a lor.

Opera literară

• Chestionar mitologic, Târgovişte, 1938;

• Două tipuri de mitologie română, Bucureşti, 1944;

• Fenomenul horal, Craiova, 1944;

• Boşimanii, Bucureşti, 1967;

• Etnografia: ştiinţa culturii populare, Bucureşti, 1968;

• Etnologie juridică, Bucureşti, 1970;

• Incaşii, Bucureşti, 1970;

• Măştile populare, Bucureşti, 1970;

• L'Echo de quelques monuments megalithiques dans le paleofolklore roumain, Praga, 1971;

• Coloana cerului, Bucureşti, 1972;

• Drumuri şi popasuri străvechi (în colaborare cu Paul Simionescu), Bucureşti, 1974;

• Istoria etnologiei româneşti, Bucureşti, 1975;

• Dicţionar de etnologie, Bucureşti, 1979;

• Mitologie română, Bucureşti, 1985;

• Izvoare de cultură. Secvenţe dintr-un itinerar etnologic, Bucureşti, 1988;

• Calea zeilor, prefaţă de Justin Tambozi, Bucureşti, 2000.