Samuil Micu - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară

 

Samuil Micu (septembrie 1745, Sadu, judeţul Sibiu - 13 mai 1806, Buda, Ungaria) - istoric, filolog şi traducător. Fiu al protopopului Stoia şi al Anei (născută Maniu); nepot al episcopului I. Inochentie Micu, prin a cărui grijă familia e înnobilată sub numele „Klein”. După primele stadii la Blaj, Micu devenit bursier al Institutului Pazmany, urmează teologia şi filologia la Universitatea din Viena (1766-1772). Ca student apoi ca prefect de studii la „Sfânta Barbara” (1777-1783), când debutează cu Carte de rogacioni (1779), el asistă la experimentul iozefinist şi receptează ideile novatoare ale eclectismului filosofic austriac.

 

Profesor al primului curs superior de filosofie din Blaj (1772), participant la mişcarea politică şi la elaborarea Supplex-ului, se consacră muncii cărturăreşti, scriind în cele mai diverse domenii: teologie şi teologie morală; Dissertatio canonica de Matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae, 1782; Propovedanie sau învăţături la îngropăciunea oamenilor morţi, 1784; Theologhia moralicească sau bogosloviia, 1796; (Acathist sau carte cu multe rugatsuni pentru evlavia fiestequarui creştin, 1801), filosofie (Loghica, adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei, 1799; Legile firei, ithica şi politica sau filosofia cea lucrătoare, 1800), filologie şi lexicografie (Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780; Dictionarium valachico-latinum, publicat postum, 1944), literatură (A lui Lucian Samosateanul a istoriei ceii adevărate, traducere după Lucian din Samosata, publicată postum, 1942) şi în special istorie care, exceptând Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor (1963), a cunoscut doar fragmentar lumina tiparului. Om al „luminilor”, Micu înglobează în personalitatea sa toate sentimentele şi idealurile care definesc Şcoala Ardeleană.

 

Integrată enciclopedismului luminist din cultura română, opera lui Micu este profund marcată de ambianţa spirituală a Supplex-ului şi de formaţia intelectuală a autorului. Acordată ideologiei luministe şi orientată de politica iozefinistă, dar ţintind dincolo de limitele acesteia, gândirea lui M- ancorează puternic în naţional, remodelând şi subordonând valorile străine structurilor interne. Micu Înţelege că, în condiţiile iozefinismului, drumul spre emanciparea naţională trebuia să fie, în prealabil, un drum al culturii, optică de natură reformistă. Ca atare, el se dedică scrisului cu o devoţiune exemplară, lucrările sale acoperind mii de pagini, publicate, dar mai ales manuscrise, copiate şi recopiate. Ele sunt prezidate de două principii directoare - adevărul şi binele de obşte - corelate comandamentelor supreme ale contemporaneităţii: egala îndreptăţire a românilor din Transilvania şi luminarea - în primul rând în acest scop - a maselor populare.

 

Scrisul teologic al lui Micu, numărând peste 40 de titluri (traduceri, prelucrări, opere originale), confirmă un fenomen cheie pentru epocă: laicizarea culturii prin intermediul clericilor. Revelatoare în acest sens sunt lucrările de istorie bisericească şi drept canonic, sinteză originală între galicanism şi ortodoxie (Istoria ecleziastică sau besericească, traducere parţială a operei lui Fleury; Istoria besericească pe scurt, după acelaşi izvor; Istoria împărăchierii întră beserica Răsăritului şi a Apusului, Canoanele săboarelor a toată lumea, după Synodicon de Beveridge; Istoria besericească a Episcopiei româneşti din Ardeal etc.), Carte de rogacioni, cu expresa sa funcţie propagandistică într-o importantă chestiune laică, precum introducerea alfabetului latin, traducerea Bibliei, prezidată de anumite raţiuni cultural-artistice, Dissertatio de Jejuniis, în care postul exagerat e combătut în numele legilor naturii etc.

 

Dar gândirea emancipată a lui Micu e demonstrată cu precădere în abordarea, în acord cu însăşi esenţa secolului, a domeniului fundamental al „luminilor” - filosofia. Act de pionierat în plan filosofic, lucrările realizate (Loghica, Legile firei, ithica şi politica, învăţătura metafizică etc.) pleacă de la opera lui J. Chr. Wolff în interpretarea lui Baumaister. Micu regândeşte şi reface însă conţinutul modelului în funcţie de mediul receptor local, efort ce se soldează cu fondarea terminologiei filosofice româneşti. Cuvântul raţiunii se substituie astfel cuvântului evanghelic prin intermediul unui călugăr. La fel de elocventă pentru spiritualitatea acestuia devine şi preocuparea predilectă pentru istorie şi filologie.

 

Exceptând prima afirmare în domeniul istoriei, Brevis historica notitia, celelalte scrieri - Istoria românilor cu întrebări şi răspunsuri. Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor - se fac ecoul agitaţiei politice stârnite de Supplex. Remarcabile prin bogăţia surselor, ca şi prin practicarea metodei critice, ele tind să se ridice la ideea sintezei istorice, realizată în special prin Scurtă cunoştinţă... Deşi Micu îşi prelungeşte observaţiile, adesea critice, asupra faptului social, cultural şi religios, el dezbate totuşi în prim-plan tezele lui Dimitrie Cantemir, încărcate însă de noi semnificaţii politice: romanitatea pură a românilor, continuitatea romanilor în Dacia, unitatea etnică a românilor nord şi sud-dunăreni. Definindu-se ca o contribuţie istoriograf ic a luminist!, lucrările atestă prezenţa unui istoric artist, cu o reală predispoziţie epică, relevată totodată de unele traduceri care, prin intenţie, se înscriu literaturii: Varlaam şi Ioasaf, Viaţa şi pildele lui Esop, Belisaire de Marmontel (pierdute) şi Istoria cea adevărată a lui Lucian din Samosata.

 

Complementară istoriei, opera filologică constituie o demonstraţie erudită şi afirmarea unui crez. Alcătuită din contribuţii fundamentale, ca. Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, prima gramatică tipărită a limbii române (scoasă în colaborare cu Gheorghe Şincai la 1780) şi Dictionarium valachico-latinum, prima lucrare lexicografică de tip poliglot la noi (gata de tipar la 1806) sau de intervenţii izolate, dar preţioase (Carte de rogacioni, Acathist, Loghica etc.), ea tratează chestiuni diverse: de istoria limbii, gramatică, ortografie, limbă literară etc. Dacă unele idei, ca originea latină a românei sau introducerea alfabetului latin şi a ortografiei etimologice sunt auxiliare ale tezelor istorice, altele, privind nevoia accesibilităţii limbii sau aceea a cultivării şi îmbogăţirii ei vizează programul general al luminării. Reprezentând un important capitol de istorie a culturii, opera lui Micu, adevărată ofensivă în direcţia enciclopedismului românesc, se unifică interior prin raportare la tendinţa cardinală a epocii - laicizarea.

 

Opera literară

 

Carte de rogacioni pentru evlavia hornului creştin, Viena, 1779;

Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, Viena, 1780 (ediţia II, 1805);

Dissertatio canonica de Matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae, Viena, 1782;

Propovedanie sau învăţături la îngropăciunea oamenilor morţi, Blaj, 1784;

Theologhiia moralicească sau bogosloviia, Blaj, 1796;

Loghica, adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei, Buda, 1799;

Legile firei, ithica şi politica sau filosofia cea lucrătoare, Sibiu, 1800;

Acathist sau carte cu multe rugatsuni pentru evlavia fiestequarui creştin, Sibiu, 1801;

Historia daco-romanorum sive valachorum, fragmente în „Instrucţiunea publică”, 1861;

A lui Lucian Samosateanul a istoriei ceii adevărate, în „Cultura creştină” nr. 1-6, 1942;

Dictionarium valachico-latinum, Budapesta, 1944;

Scurtă cunoştinţă a istorii românilor, introducere şi îngrijirea ediţiei de C. Câmpeanu, Bucureşti, 1963;

Scrieri filosofice, studiu introductiv şi ediţie critică de Pompiliu Teodor şi D. Ghişe, Bucureşti, 1966;

Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (facsimil după ediţiile 1780 şi 1805), ediţie, studiu introductiv, traducerea textelor şi note de M. Zdrenghea, 1980;

Istoria bisericească, transliterare după manuscrisul original paleografie, studiu introductiv, note şi glosar de Veronica Micle, Sfânta Mănăstire Bistriţa, 1993;

Istoria românilor, ediţie princeps după manuscrisul de I. Chindriş, Bucureşti, 1995.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com