Virgil Mihaiu

 

Virgil Mihaiu (28 iunie 1951, Cluj) este un poet şi eseist. Este fiul Lucreţiei Mihaiu (născută Gaja), profesoară, şi al lui Virgil Mihaiu, medic. A făcut şcoala elementară în limba germană la Cluj, tot aici a urmat Liceul „Emil Racoviţă"(1962-1970) şi Facultatea de Filologie, secţia germană-engleză, a Universităţii „Babeş-Bolyai", luându-şi licenţa în 1974. Elev, apoi student, frecventează cenaclul „Lucian Blaga" şi pe cel din jurul revistei „Echinox" ori cenaclul bucureştean condus de Tudor Opriş, precum şi cluburile de jazz. Devine redactor la „Echinox" (1971-1983), revistă căreia îi asigură şi prezentarea grafică.

 

Funcţionează ca profesor de germană şi engleză la Liceul „Ady-Şincai" din Cluj, ca redactor, din 1990, la „Steaua", iar din 1992, în calitate de cadru didactic la Academia de Muzică „George Dima" din Cluj Napoca. Din 1980 realizează emisiunea Eseu Jazz la Radio Cluj, între 1983 şi 1993 a fost redactor al revistei „Jazz Forum" a Federaţiei Internaţionale de Jazz, editată la Varşovia. Debutează cu un poem închinat lui Lucian Blaga în „Preludiu" (1969), suplimentul literar al „Scânteii tineretului", în anul următor apărându-i un grupaj în „Steaua" (1970). Prima carte de poezie, Legea conservării adolescenţei, îi este publicată în 1977.

 

Colaborează cu versuri, recenzii, eseuri, cronici muzicale, traduceri (din engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, italiană, suedeză, rusă) la „Echinox", „Steaua", „Familia", „Tribuna", „Vatra", „Transilvania", „Amfiteatru", „Convorbiri literare", „Cronica", „Ateneu", „Argeş" etc., precum şi la reviste din străinătate. A mai semnat Virgil Mihai sau V. Iahim. Coproducător al unor albume discografice, este şi coautor al video-filmului Paradis pierdut în memorie (1995). Este distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca pentru Paradis pierdut în memorie (1993).

 

Frecvenţa metaforelor care aproximează condiţia poetului, a scrisului, şi, simultan, temeiul lor biografic, transpuse într-un discurs liric apt să conjuge confesiunea şi reveria, meditaţia şi evocarea, lumea lăuntrică şi lumea exterioară, indică în Mihaiu un „poet din spiţa «livreştilor» ironic-sentimentali" (Ion Pop). Scrisul său este premeditat „cărturăresc", afirmând deschis conştiinţa convenţiei literare: „Scriu de parcă ar trebui / să fiu cu adevărat luat în seamă" (Marele tranzit). Poetul a rămas fidel formulei lirice de la debut, însă fără să se cantoneze strict în limitele ei, ci nuanţând-o cu accente şi tonuri noi. Culegerile sale de versuri par, în succesiunea lor, „fragmente ale unui discurs unic, redactat cu graţie şi maliţie, cu eleganţă şi fandări ceremonioase" (Radu G. Ţeposu).

 

Atât volumele, ca ansam­bluri de poeme, cât şi poemele, ca însumare de secvenţe, ilustrează o tehnică ce mizează pe contrapunct, contrast şi sincopă. În spaţiul lor alternează spiritul ludic şi gravitatea, notaţia seacă, reportericească şi expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor preţioase" se armonizează cu fascinaţia civilizaţiei moderne, tonul domi­nant elegiac este uneori disimulat în graţioase caligrafii mizând pe forţa de sugestie a dicţiunii studiat-arhaizate (Reverenţă silenţioasă), iar alteori este redus la condiţia eliptică a „lipsei de cuvinte", care devine elocventă prin contrastul provocat de sentinţa din finalul poemului: „la 26 de ani învăţasem / 26 de cuvinte unul pe an / combină de recoltat (1951) / război rece (1952) / festival (1953) [...] suprapopulaţie (1976) / dar nu le-am uitat / niciodată pe celelalte" (Lexic).

 

Temele predilecte - adolescenţa, călătoria, iubirea, cuvântul - străbat toate poemele, în suite de variaţiuni şi improvizaţii atent supravegheate, care trimit şi la tehnicile creativităţii muzicale, în special jazzistice. De altfel, Mihaiu este şi autorul unor culegeri de eseuri despre jazz, singulare în peisajul românesc al genului: Cutia de rezonanţă (1985), Jazzorelief (1993) etc. Deschis spre modernitate, pasionat de ea, autorul vizează o aventură spectaculoasă a spiritului, axată pe ideea conexiunilor dintre jazz şi artele contemporane. Două eseuri dedicate poeţilor G. Bacovia şi Gellu Naum propun ingenioase perspective de interpretare a unor universuri poetice de o modernitate mereu surprinzătoare.

 

Opera

 

Legea conservării adolescenţei, Cluj Napoca, 1977;

Sighişoara, Suedia şi alte stări de spirit, Bucureşti, 1980;

Indicaţiuni pentru balerina din respiraţie, Bucureşti, 1981;

Cutia de rezonanţă, Bucureşti, 1985;

Russian Jazz. New Identity (în colaborare), Londra, 1985;

Poeme, Cluj Napoca, 1986;

Paradis pierdut în memorie, Bucureşti, 1993;

Jazzorelief Bucureşti, 1993;

Încântări & descântări clujene, Cluj Napoca, 1996;

Recensământ de epifanii - Census of Epiphanies, ediţie bilingvă, traducere de Adam J. Sorkin, Liviu Bleoca, Sergiu Celac în colaborare cu autorul, Piteşti, 1999;

Jazzografii pentru îmblânzit saxofoniste, Cluj Napoca, 2001;

Between the Jazz Age and Postmodernism: F. Scott Fitzgerald, Timişoara, 2003.

 
 
Taguri:
Liste:
 
 
 

 

crispedia@gmail.com