Anunţul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Anunţul, de Ion Agârbiceanu, este o schiţă a cărei primă ediţie a fost publicată în revista „Flacăra”, nr. 6 din 16 februarie 1923.

A apărut pentru prima oară în volum în Visurile în 1925.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Afară mâzguia mărunt şi des din văzduhul înnegurat; părea că plouă din neguri, nu din nouri. De trei săptămâni, ploua mereu. Uliţele nepietruite ale orăşelului de provincie se desfundaseră. Carele, căruţele treceau încet. Rar, când se abătea vreun automobil, stropea cu tină păreţii caselor vechi, până subt acoperiş, şi, adeseori, împroşca şi obrajii paşnicilor cetăţeni, dar mai ales cetăţene, care deschideau vijelios ferestrele, când se auzea sirena, să vadă cine-i. Atâta distracţie mai aveau în potopul necurmat: trecerea vreunei maşini, care dădea sămânţă de vorbă în contradictoriu, zile de-a rândul, asupra drumeţilor – cine-s, unde merg, de unde vin – şi, sâmbătă sara, apariţia gazetei săptămânale locale – Ghimpele.

Din marea de noroi şi ciorofleacă, luminează, ca o oglindă, singura tablă de asfalt a oraşului, caldarâmul din faţa primăriei şi a hotelului-cafenea „Dacia”, vecine. Aici simţi că ai ceva solid subt picioare, deşi pe asfalt zace o vărsătură de smântână aurie, groasă şi uleioasă. Pe vreme bună, pe acest trotuar, lung de o sută de metri şi lat de doi, se adună toată elita oraşului, pe „Corso”. Pe-o asemenea vreme însă nu e de niciun folos pentru lumea elegantă, şi-i simt binefacerile numai bărbaţii pătimaşi, care înoată prin tină, din cine ştie ce hudiţă a oraşului, pentru a lua o ceaşcă de şvarţ la cafeneaua „Dacia”, iar sâmbătă sara pentru a citi gratuit Ghimpele. Îmi vine greu de tot să mărturisesc, pentru numele bun al oraşului, că, mai ales o masă cu cărţi de joc aducea, cu o putere într-adevăr magnetică, pe vreo zece părinţi de familie, sară de sară, în cafeneaua „Dacia”.

Dar, în sara aceasta de sâmbătă, cărţile de joc stăteau neatinse. O roată de capete înconjura ziarul Ghimpele, proaspăt ieşit de sub teascuri. Toţi oaspeţii din cafenea, doisprezece la număr, erau în jurul unuia, în picioare, şi sorbeau cu lăcomie câteva şiruri de pe faţa a doua, totodată şi ultima, a ziarului. Cel cu Ghimpele îl ţinea ca pe un trofeu, cu amândouă braţele întinse, şi privea cercetător, dar mai ales triumfător, când la unul, când la altul dintre cei unsprezece. El fusese mai devreme în cafenea, el descoperise anunţul pe care-l citeau acum şi-l reciteau, nemaisăturându-se, prietenii. Roata de capete mai crescu cu trei, apoi nimeni nu mai pătrunse din ploaia subţire de-afară, din ciorofleaca trotuarului în sala altfel părăsită a cafenelei, luminată somnoros de o lampă cu petrol, cu feştila rotundă, care fumega mereu.

Distibuie pe: