„În sfârşit, o veche dorinţă a sufletului meu, aceea de a vedea o ediţie critică nouă a operei lui Ion Agârbiceanu, s-a împlinit la sfârşitul lui 2014. Este vorba de ediţia îngrijită, tabel cronologic, notă asupra ediţiei, bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice de Ilie Rad, cu un studiu introductiv al academicianului Eugen Simion, coordonatorul Colecţiei «Opere fundamentale». Aşadar, o dublă izbândă, din toate punctele de vedere!

Dar de ce era nevoie de această întreprindere critică din moment ce – scrie excelentul îngrijitor actual, Ilie Rad – «avem ediţia de Opere,supravegheată de autor (numită ediţia Pienescu, iar unele volume postume fiind tipărite în spiritul celor anterioare)? În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. O ediţie din opera unui autor trebuie, în mod obligatoriu, să aibă o Notă asupra ediţiei,în care să se precizeze criteriile de selecţie a textelor şi normele de transcriere a acestora, sursele folosite etc. În mod paradoxal, ediţia Pienescu nu are nicio menţiune privind selecţia textelor şi normele de transcriere (extrem de complexe în cazul lui Ion Agârbiceanu, mai ales dacă vorbim de textele din primele decenii ale secolului XX, când ortografia limbii române nu era una unitară, ci supusă fluctuaţiilor stabilite de redacţii şi edituri). Este greu de înţeles această lipsă, la un editor despre care se credea că este (şi poate a şi fost) un profesionist al meseriei sale. Singura explicaţie pe care o putem avansa este că editorul, ignorând Nota asupra ediţiei,a evitat astfel să justifice eliminarea unor texte de valoare, dar cu «lipsuri» ideologice. Adevăr spus, probabil, prin omisiune».

Ion Agârbiceanu

Aşa s-a şi întâmplat, după toate cunoştinţele mele, cel care am asistat şi contribuit, împreună cu Mircea Zaciu, la reîntoarcerea marelui prozator şi preot greco-catolic la circuitul viu al literaturii române, prin reeditarea operelor sale, după nedreptăţile multiple la care fusese supus în perioada stalinistă. Practica la care era obligat excelentul redactor George Pienescu era una impusă de rigorile absurde ale conducerii ideologice. Se ajunsese până acolo, încât Ion Agârbiceanu – potrivit unor scrisori către mine, reproduse de Ilie Rad – ajunsese să se plângă tocmai lui Petru Groza, împotriva ideologilor partidului!

În sfârşit, odată lămurită această complicată şi importantă chestiune a îngrijirii ediţiei, cititorul actual, ca şi specialiştii cei mai exigenţi, se pot bucura de o Cronologie exhaustivă, care merge de la anul 1882, septembrie 12, când «Se naşte în satul Cenade, lângă Blaj, Ion Agârbiceanu, al doilea copil din cei opt ai lui Nicolae Agârbiceanu şi al Anei (născută Olaru). Tatăl, de profesie «vigil silvic», pădurar, era om cu dragoste de carte, fiind abonat la diverse ziare şi reviste ale epocii. Mama, care nu ştia carte, avea darul povestirii şi iubea frumuseţile naturii…».

După ce consemnează toate amănuntele vieţii şi operei vaste ale lui Ion Agârbiceanu, Ilie Rad poposeşte la anul 1963, mai 28, când «Se stinge din viaţă, la Cluj, la 81 de ani, în urma unui infarct miocardic… La mitingul de doliu, ţinut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu». Am lipsit, fiind plecat din ţară.

Cronologia continuă până în toamna lui 2013, încheindu-se astfel: «După Revoluţia din decembrie 1989, şcoli din Cluj-Napoca, Alba Iulia, cele din Cenade, Bucium-Şasa primesc numele lui Ion Agârbiceanu. Nume de străzi în diferite localităţi, busturi, «Zilele Ion Agârbiceanu», diverse concursuri şi manifestări contribuie la menţinerea trează a interesului pentru creaţia celui pe care Lucian Blaga l-a numit «Sfânt Părinte al Literaturii române». Titlul unui volum pe care i l-am dedicat în 2007.

Deosebit de importante mi se par şi Notele şi comentariile,care consemnează amănunţit soarta fiecărei schiţe şi povestiri, de la Badea Niculaie,cu care autorul şi-a început colaborarea la revista „Luceafărul”din Budapesta, la 25 octombrie 1902, pe când se afla încă la studiile sale de teolog.

Admirabil se prezintă şi iconografia de la sfârşitul primului, ca şi al celui de al doilea volum, cu atâtea locuri, documente, titluri de reviste şi cărţi, pentru prima oară adunate laolaltă.

De o importanţă capitală este mai presus de toate Studiul introductiv al lui Eugen Simion, un fel de micromonografie – peste 60 de pagini – a primei perioade din creaţia lui Ion Agârbiceanu. Din nou, măiestria lui Eugen Simion de a citi cu ochi proaspeţi şi cu metode moderne opera bătrânilor înaintaşi (model strălucit: Dimineaţa poeţilor)îl scoate pe Ion Agârbiceanu din clişeele criticii vechi, restrictive şi uneori nedrepte.”

(Ion Brad, Un eveniment editorial,în „Cultura”, nr. 1 din 15 ianuarie 2015)

Distibuie pe: