„La sfârşitul anului 2014, în colecţia «Opere fundamentale» coordonată de acad. Eugen Simion şi girată de Academia Română, prin Fundaţia Naţională de Ştiinţă şi Artă, au apărut primele două volume dintr-un proiect editorial ce ambiţionează ca, în 10-12 tomuri, să aducă în faţa cititorilor integrala operei agârbicene. […].

Studiul introductiv, ca la toate ediţiile din această colecţie, este semnat de acad. Eugen Simion şi este o veritabilă micromonografie Agârbiceanu, cu binevenite accente justiţiare. În primul rând, scriitorul este prezentat în complexitatea şi varietatea operei sale, fiind scos de sub tutela exclusivă a sămănătorismului; se remarcă pagini de psihologie abisală dostoievskiană, proză fantastică şi enigmatică, înrudită cu unele pagini ale lui E.A. Poe, iar în literatura română cu nuvelele lui Vasile Voiculescu, personaje demonice (asupra acestui aspect a stăruit şi Cornel Regman în monografia sa, Agârbiceanu şi demonii),proza urbană, în care apar situaţii şi personaje caragialeşti.

Ion Agârbiceanu

Dominant rămâne însă în opera sa realismul, Agârbiceanu fiind în proza ardeleană veriga de legătură între Slavici şi Rebreanu: «Judecate estetic, după o sută de ani de când au fost publicate, povestirile lui Agârbiceanu, numeroase şi inegale, arată un simţ epic indiscutabil şi, nu de puţine ori, un talent de mare prozator. Continuând pe Slavici, în linia prozei morale, şi prefigurând pe Rebreanu în linia realismului social dur, proza lui Agârbiceanu este, în genere, substanţială şi a suspecta-o mereu de toate slăbiciunile sămănătorismului şi de stereotipiile moralismului este o mare eroare din partea criticii literare».

Autorul ediţiei, Ilie Rad, a făcut dovada competenţei sale editoriale prin cărţile şi ediţiile publicate până acum, aşa că ediţia de faţă vine să confirme încă o dată aceste calităţi. El întocmeşte o amplă Cronologie,de fapt o biografie documentară, care urmăreşte şi destinul scriitorului şi al operei sale în postumitate, până în anul 2013, aducând completări sau corectări. Iată două exemple: nici în monografiile, nici în cronologiile ce însoţeau ediţiile anterioare nu se putea spune că Agârbiceanu a fost decorat, în 1931, cu «Ordinul Ferdinand» în grad de cavaler şi nu s-a putut vorbi răspicat de activitatea sa politică parlamentară şi jurnalistică, cu discursuri şi articole străine de orientarea comunistă; în multe contribuţii biografice se afirma că Agârbiceanu a luat parte la Unirea de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, când el – după propria-i mărturisire – s-a aflat din 1917 şi până la Crăciunul anului 1918 în Moldova, iar după această dată a revenit preot la Orlat, în judeţul Sibiu.”

(Ion Buzaşi, Ion Agârbiceanu în „Opere fundamentale”,în „Tribuna”, nr. 298 din 1-15 februarie 2015)

Distibuie pe: