„Între recentele ediţii coordonate de criticul şi profesorul acad. Eugen Simion se înscriu şi cele două volume din opera lui Ion Agârbiceanu, Opere:I. Schiţe şi povestiri (1902-1910), Schiţe şi povestiri (1911-1922).Ediţia, apărută la Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, este îngrijită de Ilie Rad, filolog format în mediul universitar clujean, critic şi istoric literar, care realizează un tabel cronologic, o notă asupra ediţiei, de asemenea o bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice, toate remarcabile şi aduse la zi.

Toate acestea, dincolo de informaţia complexă şi revelatoare, dau măsura aventurii realizării unei asemenea ediţii. Pentru filologul sau chiar simplul cititor interesat de soarta operelor şi de avatarul editării lor, aici se deschide un spaţiu literar seducător. Coordonatorul colecţiei, Eugen Simion, semnează un substanţial şi cuprinzător studiu introductiv. Editorul l-a avut alături pe Ion Brad, unul dintre promotorii, alături de Mircea Zaciu, ai scriitorului ardelean încă din anii ’50, dar şi pe specialişti de azi ai istoriei literare, precum Mircea Popa şi Ion Buzaşi […].

Cele două volume care au văzut deja lumina tiparului fac parte dintr-un amplu proiect editorial, care va mai cuprinde, conform celor mărturisite de editor, încă două volume de povestiri şi nuvele, patru volume cu romanele lui Ion Agârbiceanu, unul cu amintirile acestuia şi mai multe cu articole din prodigioasa activitate a publicistului (care a colaborat la peste 500 de ziare şi reviste, de-a lungul celor peste 60 de ani de activitate jurnalistică).

Printr-un asemenea demers editorial se netezeşte şi se fundamentează drumul (autostrada?!…) ce va duce spre apariţia unei ediţii de Opere complete,pe care scrierile părintelui-scriitor o aşteaptă. Ion Agârbiceanu e un scriitor, să zicem, controversat, deşi pare exclus chiar din teritoriul controverselor. Opera sa e intrată într-un con de umbră al interesului critic. Prin asta, situaţia este cu atât mai provocatoare pentru găsirea motivaţiei gestului editorial. Motivaţia este argumentată de autorul studiului introductiv, care ilustrează şi o notă polemică, reconfortantă într-un câmp atât de important al criticii şi istoriei literare.

Ion Agârbiceanu

Trebuie să reiterăm aici faptul că Eugen Lovinescu îl socoteşte pe Agârbiceanu un «exponent esenţial al sămănătorismului ardelean», iar G. Călinescu nu-l citeşte în întregime sau îl citeşte pe fugă, Alex Ştefănescu nu-l citează în Istoria…sa, Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române,îi acordă doar două pagini, situaţie oarecum îmblânzită de Dumitru Micu, în Dicţionarul general al literaturii române,A/B, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, care pare mult mai generos în aprecierile critice şi situarea prozatorului în «muzeul literaturii».

Cartografiind orizontul receptării acestui «prelat greco-catolic, harnic, meticulos, decis – încă de la început – să realizeze o frescă a satului de peste munţi», Eugen Simion este de părere că opera nu este inferioară estetic, că lipsa influenţei franceze nu trebuie să impresioneze negativ judecata critică, în fine, că opera – acceptată ca fiind inegală – a dat câteva capodopere, chiar în domeniul prozei scurte, considerându-se că stilul continuă «scriitura aspră şi obiectivă a lui Slavici», scriitorul fiind aşezat, ca evoluţie şi epică realistă, între Slavici şi Rebreanu.

În siajul opiniilor formulate de Lovinescu sau G. Călinescu, pe de o parte, «servitutea faţă de realitatea imediată», pe de alta, «tactul desăvârşit cu care […] ştie să facă operă educativă, ocolind predica anostă», Eugen Simion configurează acoperirea estetică pe care o au unele proze, fără ca aceasta să fie prezentă întotdeauna, fapt care însă nu scade importanţa operei în ansamblu, o «proză înceată, încărcată până la refuz, ca un car ce străbate Câmpia Ardealului». […]

Aducerea în atenţia criticii – şi, de ce nu, şi a cititorilor, în măsura în care tirajul unei asemenea elegante ediţii o permite – în anii ce urmează a prozei «grele» a lui Ion Agârbiceanu va asigura şi mai puternice argumente în afirmarea critică (şi în posteritate) a scriitorului, va da consistenţă imaginii inconfundabile a operei sale, al cărei edificiu este important nu doar pentru literatura ardeleană, ci şi pentru literatura circumscrisă reliefului naţional. Pentru critica şi istoria literară este o provocare, care îşi aşteaptă elucidarea. Dar, dincolo de asemenea aşteptări, ediţia se constituie desigur într-un text-suport pentru lecturi desluşitoare şi seducătoare, pentru reevaluarea unei tradiţii literare, care nu-şi epuizează nicicînd resursele.”

(Olimpiu Nuşfelean, Ediţia Agârbiceanu,în „Mişcarea literară”, nr. 1 din 2015)

Distibuie pe: