Blog2020-10-30T19:10:07+02:00

Ion Agârbiceanu

Ion Agârbiceanu (12 septembrie 1882, comuna Cenade, judeţul Alba - 28 mai 1963, Cluj) este un prozator român. A debutat publicistic în anul 1899, în revista „Unirea” din Blaj, continuând apoi să colaboreze la numeroase ziare şi reviste („Familia”, „Luceafărul”, „Viaţa românească” etc.). Preia conducerea unor ziare şi reviste: „Patria”, „Transilvania” şi „Tribuna”. A debutat editorial, în anul 1905, cu volumul De la ţară,care cuprinde schiţe şi nuvele în care evocă anii copilăriei. Începând cu anul 1910 va publica culegeri de nuvele: Două iubiri,1910; În întuneric,1910; Prăpastia,1910; Datoria,1914; Luncuşoara în Paresimi,1920; Trăsurica verde,1921; Chipuri de ceară, 1921; Spaima,1922; Minunea,1936; Amintirile,1940; Din copilărie,1956 etc. şi romane: Arhanghelii,1914; Legea trupului,1926; Legea minţii 1927; Biruinţa,1931; Vâltoarea,1943 etc. În cea mai mare parte a scrierilor sale Agârbiceanu evocă, cu [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Zigu Ornea despre Ion Agârbiceanu

„Ampla povestire Pustnicul Pafnuţie şi ucenicul său, Ilarion,ne plasează în plină atmosferă ecleziastic monahală. Pe Pafnuţie îl chemase în tinereţe Dumitru, se încurcase cu o fată, greşind prin preacurvie. Destinul a voit să-l găsească, în plin munte, pe pustnicul Ilarion, care se canonea bucuros într-o peşteră pierdută. Ilarion, pustnic şi preot, l-a plăcut pe tânărul Dumitru şi l-a acceptat, la cerere, ca ucenic. Timpul, numărat în decenii, a trecut şi nici după cincizeci de ani Dumitru, devenit Pafnuţie, nu ştie dacă, după atâta canon şi rugăciune, greşeala sa din adolescenţă a fost ispăşită. Murindu-i învăţătorul Ilarion, Pafnuţie e, o vreme, turburat. El nu era hirotonisit şi nu înţelegea dacă are drept să-şi continue traiul de pustnic. Dar după un aspru canon de cinci zile şi [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Vasile Popovici despre Ion Agârbiceanu

„Ale autorului sunt, cu siguranţă, tot ce cuprinde şi lasă necuprins acest portret ideal: povestitorul este prea cumpătat, face prea mult caz de micile sale defecte, se vrea prea sensibil şi prea este preocupat de marile probleme (bătrâneţea, moartea), este prea atent la semnele de respect ale celorlalţi faţă de persoana (persona)sa, pentru ca suma exceselor sale ... temperate, în oglinda cărora povestitorul se admiră pe furiş, să nu trezească bănuieli şi să nu dea naştere, inevitabil, reversului. Proiecţie a scriitorului, vergiliană, epurată de orice semn al unei «basse nature» şi, tocmai de aceea, sublimată în natura cealaltă, vegetală, solară, paradisiacă, judecătorul nu este totuşi lipsit de viaţă; viaţa sa este însă ciudat de literară. Nicio amintire nu e povestită cu stânjeneală, fiindcă toate pot [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Valeriu Râpeanu despre Ion Agârbiceanu

„Ediţia din opera lui Ion Agârbiceanu la care ne referim, alcătuită cu acribia pe care o întâlnim în tot ceea ce a publicat până acum Ilie Rad, are întâi de toate meritul de a ne înfăţişa integral creaţia pe tărâmul genului scurt din perioada amintită a acestui prozator, gen dominant din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi până la Primul Război Mondial. Pentru că aceasta a fost perioada cea mai glorioasă a schiţei, povestirii şi nuvelei româneşti. [...] Lectura noii ediţii ne dovedeşte că eticheta comodă şi anume aceea de scriitor sămănătorist nu corespunde realităţii scrisului său. Pentru că Ion Agârbiceanu nu conturează în niciun caz o imagine idilică, duioasă a satului transilvan. Dimpotrivă. Dominantă este sărăcia, spaima paralizantă că «vine ziua când stai [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Răzvan Voncu despre Ion Agârbiceanu

„Deşi preot de formaţie şi de vocaţie, deşi angajat pe deplin într-o mulţime de alte activităţi ce incumbau sacerdotului român de peste Carpaţi înainte de Marea Unire, Agârbiceanu a scris enorm în primele sale două decenii. A fost cu adevărat un scriitor profesionist, nu în sensul de a-şi fi câştigat existenţa din scris, ci de a înţelege că marea proză nu se face cu sclipiri întâmplătoare de geniu, ci printr-o activitate profesionistă, de zi cu zi, ca oricare alta. E un prim punct care îl deosebeşte net de prozatorii generaţiei sale, în special de cei sămănătorişti, care «rezolvau problema agrară» printr-o nuvelă sau printr-un volumaş de schiţe. Schiţele şi povestirile lui Ion Agârbiceanu, apoi, nu sunt deloc nişte «copii» ocazionale după natură, chiar dacă el [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Olimpiu Nuşfelean despre Ion Agârbiceanu

„Între recentele ediţii coordonate de criticul şi profesorul acad. Eugen Simion se înscriu şi cele două volume din opera lui Ion Agârbiceanu, Opere:I. Schiţe şi povestiri (1902-1910), Schiţe şi povestiri (1911-1922).Ediţia, apărută la Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, este îngrijită de Ilie Rad, filolog format în mediul universitar clujean, critic şi istoric literar, care realizează un tabel cronologic, o notă asupra ediţiei, de asemenea o bibliografie, note şi comentarii, referinţe critice, toate remarcabile şi aduse la zi. Toate acestea, dincolo de informaţia complexă şi revelatoare, dau măsura aventurii realizării unei asemenea ediţii. Pentru filologul sau chiar simplul cititor interesat de soarta operelor şi de avatarul editării lor, aici se deschide un spaţiu literar seducător. Coordonatorul colecţiei, Eugen Simion, semnează un substanţial şi cuprinzător [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Nicolae Iorga despre Ion Agârbiceanu

„Nu ştiu cine spunea cu privire la noul volum al celui mai nedreptăţit dintre marii scriitori ai epocii noastre între români, că I. Agârbiceanu nu dă adevărate amintiri. Dacă e vorba ca el să însemne momente, înşirate cronologic, din viaţa sa, cu toată preciziunea şi adaog: grija de propria sa persoană, desigur că nu. Dar mi se pare că se face o confuzie între două lucruri deosebite, deşi termenii întrebuinţaţi îşi corespund, de la un vechi cuvânt la un neologism, între Memorii şi Amintiri. Amintirile pot fi - şi aceasta e treapta lor cea mai înaltă - o sinteză de viziuni şi simţiri, la care se adaugă perspectiva, plină de învăţăminte, a vieţii trăite în urmă. Şi aceasta şi este «mărturisirea» autorului. Că părintele Agârbiceanu se [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Mircea Zaciu despre Ion Agârbiceanu

„Povestitorul se uită în jur cu priviri uzate şi uşor mioape, în vreme ce din amintire izbucneşte o altă imagine, mai autentică şi mai vie; se detaşează şi se suprapune peste tabloul prezent: îl anulează prin comparaţie, întocmai ca alăturarea originalului de copia sa degradată... Marele farmec al multora din «amintirile» prozatorului rezidă tocmai în această interferenţă a prezentului cu trecutul. Legate de stratul unei experienţe primare, de epoca primului contact al copilului cu realitatea înconjurătoare, ele păstrează o suavitate şi o candoare proprie vârstei. Şi au totodată aerul unei intime şi înduioşătoare aventuri sufleteşti: copilul descoperă natura, prezenţele umane, dimensiunile sociale ale satului, miturile. Scriitorul urmăreşte cu fineţe cum se naşte în sufletul micului său erou interesul, apoi dragostea pentru muncă, cum îndrăgeşte îndeletnicirile [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Mircea Popa despre Ion Agârbiceanu

„Scrisul lui Agârbiceanu trebuie judecat, precum acela al lui Sadoveanu, ca un scris performând în direcţia arhaismului şi etnicismului naţional, al unei tradiţii protectoare, urmărind să se desolidarizeze de aspectele combinate ale existenţei, precum: războiul, civilizaţia industrială şi îndepărtarea fiinţei umane de propria moştenire ancestrală, biologică şi ereditară. Mulţimea de tradiţii, obiceiuri mitico-magice, apelul la mentalul arhaico-primitiv sunt o cutumă respectată şi venerată de scriitor, care zugrăveşte cu predilecţie o umanitate sustrasă regulilor orăşeneşti, retrasă din faţa civilizaţiei, perseverând a perpetua un mod de viaţă patriarhal, bazat pe interesul primordial pentru familie şi dimensiunea ei socială, dar şi pe eticismul consubstanţial al unei oralităţi scormonitoare. Apelul la situaţiile «banale» ale faptului divers, la «întâmplările cu tâlc», selectate cu grijă, dar şi la evenimente cotidiene fără [...]

Aprecieri şi referinţe critice ale lui Mircea A. Diaconu despre Ion Agârbiceanu

„Într-o analiză detaliată, în care are în vedere comparaţia cu Sadoveanu, Şerban Cioculescu invocă în legătură cu Agârbiceanu expresia lui Iorga - «povestitor din instinct» - şi susţine că «înainte de a fi considerat ca artist (Agârbiceanu), poate fi considerat ca natură»,creativitatea lui fiind asociată cu fenomenele biologice, ca «respiraţia» ori «circulaţia sângelui». Şi mai este interesantă o observaţie, de la care trebuie pornit. Ion Agârbiceanu, spune Şerban Cioculescu, «face parte dintre acei puţini scriitori din trecut, care au văzut totdeauna în literatură instrumentul cel mai eficace al perfecţionării morale». Afirmaţie esenţială, în fond. Şi în continuarea analizei sale, într-o paranteză numită ca atare, Cioculescu invocă o situaţie analogă, referitoare la Slavici: «Într-o cronică dramatică consacrată de Slavici premierei Nopţii furtunoase,autorul lui Popa Tanda îi [...]

JOIN TODAY

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam.

Thank you for your message. It has been sent.
There was an error trying to send your message. Please try again later.
Go to Top