Brazii, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Brazii, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Tribuna”, nr. 37 din 13 septembrie 1958.

A apărut pentru prima oară în volum în File din cartea naturii în 1959.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Cele dintâi crenguţe de brad le văzu Niculiţă la nişte ciubărari, care se abăteau uneori până la ei în sat. Veneau cu nişte căluţi, cu coada lungă, legaţi câte doi, câte trei, unul de-altul, încărcaţi cu ciubere băgate unul într-altul, dăsăgite pe spinarea cailor vârtoşi, cât erau de mărunţei. Uneori îi însoţea şi câte o căruţă cu coviltir de rogojini, pline cu ciubere nouă şi cu fân.

Când treceau pe uliţă, strigând din când în când: „Ciubăre! Hai la ciubăre! Ciubăre de legat cu cercuri!”, toată uliţa se umplea de mirosul de scândură nouă, după care murea Niculiţă. Mireasmă de scândură proaspătă şi cu oleacă de adiere de răşină.

Când îi auzea pe ciubărari strigând, ieşea repede la portiţă, iar când oamenii şi caii se opreau în drum era îndată lângă ei, să vadă de aproape ciubărele nouă, să le pipăie, să prindă şi mai bine mirosul bradului, al răşinei. Era o mireasmă ce semăna cu a tămâiei, şi care, inspirată, părea că i se opreşte în cap, sub frunte, deasupra ochilor.

Un ciubărar i-a dat, când era mic de tot, întâia crenguţă de brad, iar de arunci, de câte ori treceau mocani cu ciubăre prin sat, le cerea el.

Cât s-a minunat când a văzut întâia crenguţă, cu ace verzi în loc de frunze, răsărite din codiţe crescute în cruce! Cine a mai văzut asemenea frunze? Dar erau oare frunze?

– Aşa-i frunza bradului, măi copile, ce te miri aşa? îl întrebă omul care i-a dat-o. N-ai văzut brad de când eşti?

– N-am văzut!

– Dacă te lasă mamă-ta, te bag într-un ciubăr şi te duc la munte să vezi brazii. Ai vrea să-i vezi?

– Aş vrea!

– Păi roagă-te de mamă-ta, să te lase. Eu te duc bucuros şi, pe urmă, când viu iar cu ciubăre, te aduc acasă.

Nu i-a spus atunci o vorbă legănată mamei sale. Îi fu frică să nu se învoiască, să-l bage mocanul într-un ciubăr, şi să plece cu ei! Cine ştie unde l-ar duce?

Mamă-sa cumpără un ciubăraş şi o cofă, o doniţă pentru apă de băut, care avea şi acoperiş. Doniţa a dus-o el până acasă. Doamne, cum mai miroseau de frumos!

Mocanul veni cu sacul să-i dea mamă-sa grăunţele cu cât s-au învoit, şi, după ce le turnă în sac, vorbi:

– Ce-ai spune dumneata, lele Mărie, să-mi dai pe băieţaşul ăsta să-l pun într-un ciubăr şi să-l duc la noi la munte, să vadă brazii? Tare-i mai place cetina, după câte văd!

Niculiţă ţinea cu un fel de gingăşie crenguţa de brad lângă obraz, şi, din când în când, o mirosea.

Distibuie pe: