Colibiţenii se miră iar, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Colibiţenii se miră iar, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cosânzeana”, nr. 3 din 22 ianuarie 1926.

A apărut pentru prima oară în volum în Povestirile lui Mărunţelu în 1956.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Mărunţelu adormi în seara aceea ca lovit cu maiul, în schimb însă oamenii din Colibiţa statură de poveşti până târziu, pe la portiţe, pe uliţi, prin curţi şi, chiar după ce se culcară, se frământară multă vreme în aşternuturi. Lăsându-l pe Mărunţelu lângă covăcia lui Pintea, sus pe movilită, cu roata de copii în jur, şi plecând pe la casele lor, colibiţenii crezură că s-au liniştit deplin. Mai ales simţiră cum se coboară pacea în sufletele lor, când văzură pe copii fără nicio teamă şi sfială în jurul dascălului.

Dar după ce sosiră pe la casele lor, tot umblând după trebi, bărbaţii adăpându-şi vitele, femeile gătind cina, simţiră că-i năpădeşte din nou gândurile şi că li se umple sufletul de nelinişte. M-ai ales nu-şi puteau uita aşa uşor de Mărunţelu, fiindcă le răsuna acum în urechi râsul lui ciudat. Şi, în liniştea ce credeau că li s-a coborât în suflet, gândurile începură să înţepe şi ici, şi colo, ca nişte pişcături de ţânţari, când stai în liniştea serii şi aştepţi iepi rele la marginea unei păduri. Gândurile erau uşoare dar, cât cădeau în suflet, usturau şi aprindeau mâncărime, ca şi împunsătura ţânţarilor.

Şi aşa, pe-nserate şi până noaptea târziu, bărbaţi şi femei vorbiră mereu despre fuga şi arătarea lui Mărunţelu şi despre vorbele ciudate pe care le spusese copiilor.

În faptul serii, o întâmplare veni să aprindă şi mai mult vâlvătaia poveştilor.

Tuşa Stana, după ce îi dădu lui Mărunţelu de cină şi-l lăsă singur, se duse aţă la covăcia lui Pintea. Ţiganii nu se culcaseră, ci, subt lampa aprinsă, atârnată de grindă, sporovăiau şi ei, ca toţi colibiţenii, despre întâmplarea cu Mărunţelu. Ei erau cei mai înfricaţi din tot satul, fiindcă lângă covăcia lor se arăta Mărunţelu. Dacă nu va fi lucru curat, ziceau, apoi ei vor da mai întâi de dracul; pe locul din jurul casei lor s-au scuturat mai întâi purecii iadului. O să le intre prin bulendre şi prin cojoace, încât nu-i vor mai putea scoate nici cu apă sfinţită!

Tuşa Stana, îngrijitoarea lui Mărunţelu, intră tiptil în casa lui Pintea tocmai când el spunea copiilor, ca să-i înfrice:

– Când am izbit din spate sacul cu cărbuni, din praful lor negru s-a arătat chipul lui Mărunţelu, şi, dintr-o săritură, a ajuns în vârful colibei, şi de-aici, c-o altă săritură, în vârful dealului.

Distibuie pe: