Culesul viilor, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Culesul viilor, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Din copilărie în1956.

Ion Agârbiceanu

Fragment

În duminica aceea fusesem cu vărul meu, Ilarie, la biserică. Hainele-mi miroseau încă a tămâie, că aveam un făt, un bătrân înalt şi uscat, pe nume Precup, căruia îi plăcea să pună jar mult în cădelniţă şi câte-o mână de tămâie. Când ieşea părintele la cădelniţat, se umplea toată biserica cu nori de fum alburiu şi miresmat, iar preotul se îneca adeseori, cum pe sfinţia sa îl învăluia mai întâi. L-a certat el adeseori pe făt, să nu mai pună atâta tămâie, ci câteva fire, că-i de ajuns. Dar Precup nu-l asculta, îi intra vorba pe-o ureche şi-i ieşea pe cealaltă, după ce, chiar la început, răspunsese preotului:

– De ce să nu pun? Este tămâie destulă şi aduc creştinele mereu în toată duminica şi sărbătoarea! Şi apoi, nu e jertfă? Doar n-om lua pildă de la Cain, părinte?

Oamenii, şi mai ales femeile, şi dintre ele mai cu seamă bătrânele, nu credeau că e prea multă tămâie şi le plăcea fumul miresmat. Babele înălţau capul şi trăgeau fum pe nări cât puteau, iar când trecea părintele, cădelniţând printre ele, se îmbulzeau până lângă el, plecându-şi capetele deasupra cădelniţei, în vreme ce cu degetele lor atingeau odăjdiile.

Aşa că toată lumea aducea în veşminte până acasă mireasma fumului de tămâie.

Aşteptam, cu păhărelele şi ţuica de prune pe masă, să vină şi Ilarie, care, după slujbă, se oprise cu oamenii înaintea Primăriei, să asculte „poruncile”. De aici se vesteau, duminicile, lucrurile puse la cale pentru săptămâna viitoare. Alte ştiri le vântura prin sat dobaşul satului, oprindu-se în cap de uliţă şi strigând aceeaşi introducere: „Tot omul s-audă şi să înţeleagă!”

Ilarie sosi vesel.

– Joi intrăm în vii, bădiţă Vasilie!

– Nu-i prea devreme?

– Cum să fie? Am trecut de jumătatea lui octombrie. Puteam culege şi mai de mult, dar e bine că s-a amânat! A dat Dumnezeu ploiţa asta de alaltăieri şi a subţiat coaja bobului. Ba am avut noroc şi de două nopţi cu brumă bună, poate mai pică până joi.

Am închinat din păhărele, am îmbucat din pâinea moale şi iar am închinat. Era un rachiu uleios, gălbui, cu gust de sâmbure de prună.

Distibuie pe: