Dăscăliţa, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Dăscăliţa, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Nuvele inedite în1935.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Vara întreagă, în fiecare sară, după cina târzie, Dumitru Varga şi nevastă-sa, Nastasia, au ţinut sfaturi lungi. Când l-au trimis pe Ion la liceu, s-au descurcat şi s-au hotărât în două zile. Dar acum era vorba de fetiţa lor, de Veronica. Uneori, îl chemau la sfat şi pe Ion, elev în clasa a şasea de liceu. Când argumentele potrivnice erau aşa de tari, şi de-o parte şi de alta, încât părinţii simţeau cum se ridică în ei fiorii înduşmănirii, Ion îi potolea, dând dreptate şi tatălui şi mamei, dar totdeauna, la sfârşit, lăsa deschisă o cărare pe care tată-său putea merge mai departe. Ion ţinea, în sinea lui, parte tatălui, dar nu voia să-şi supere mama. Nastasia se răzima şi ea pe argumente puternice şi, uneori, liceanului îi părea că mamă-sa vede lucrurile mai limpede şi că judecă mai drept.

În capul lui Dumitru Varga gândul înflorise de mult. Cel mai avut flăcău din sat părea că are gânduri bune şi hotărâte cu fata lor cea mai mare, cu Nastasia. Şi-ar fi voit, cu mândrie, să-i deie o zestre bună fetei. Dar el nu avea decât zece iugăre de pământ, jumătate arător, jumătate fânaţ. Ar fi dorit să-i deie întreg pământul zestre Nastasiei. Iată din ce pricină ar fi fost bine ca Veronica să înveţe şcoala normală. Apoi, vedea pildele din jur. Fata preotului era liceana. Din satele vecine, trei-patru familii îşi duseseră copilele la şcoala normală. Or s-ajungă dăscăliţe!

Copila lui, Veronica, minunase cu isteţimea şi cunoştinţele ei pe părintele protopop, care fusese de faţă la examen. Şcoala i-ar fi uşoară, ba chiar o plăcere, socotea el, căci o ştia de mică lacomă la citit. Numai când se gândea ce va fi după aceea, când şi-o închipuia singură cuc într-un sat străin, i se muia inima. „Ei, dar mai sunt şi altele, şi, pesemne, vor fi tot mai multe”, se mângâia el.

Distibuie pe: