Diavolul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Diavolul, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Diavolul în1924.

Ion Agârbiceanu

Fragment

De trei zile, ieromonahul Macarie nu mai are hodini: îndrugă la psalmi, bate mătănii, citeşte canoane de pocăinţă, cercetează tratate de morală cu întrebări şi răspunsuri. Ceilalţi călugări îi cunosc de mult râvna către cele sfinte, dar tot se miră. Se miră şi-l privesc c-un fel de teamă religioasă. Îşi zic, în gândul lor: „Îl ia în stăpânire pe stareţ duhul sfinţeniei!”

Nici hodină, nici somn; toată noaptea priveghează în biserică. Şi ochii-i ard şi obrajii lui bărboşi sunt tot mai palizi şi Macarie slăbeşte văzând cu ochii.

Nimeni nu cutează să-l întrebe ce are. Nici el nu se uită la fraţi, dimpotrivă, le înconjură privirea.

Abia-i trecut de 40 de ani şi e stareţ de şase. Om cu carte, dar mai ales curat şi aspru în moravuri. E cunoscut în tot ţinutul şi multă lume s-a îndepărtat mângâiată de subt patrafirul lui cu miros de tămâie şi smirnă. Veneau bărbaţi, veneau femei, din mari depărtări, să-şi uşureze sufletul de păcate, să-şi schimbe viaţa după sfaturile acestui om al lui Dumnezeu. Îi mersese vestea şi păcătoşii se apropiau de el cu încredere.

Şi, cu toate că, zi de zi, i se destăinuiau atâtea fărădelegi, el rămânea liniştit, cuminte, senin şi nepătruns, ca şi codrul secular în inima căruia era ascunsă mănăstirea. Dar acum, de trei zile, nu se mai putea linişti, cum nu se poate hodini stejarul bătut de vânt. Îşi simţea rădăcinile credinţei şi ale legii lui Hristos adânc înfipte în viaţa sa şi, totuşi, în zbuciumul său, îi părea, uneori, că se cufundă într-o prăpastie.

Chinuia rugăciunile, cărţile şi gândul său [erau] să afle tâlcuirea unui păcat, pe care îl săvârşise înainte cu trei zile. Se chinuia să ştie dacă-i păcat sau nu, dacă-i de moarte sau uşor şi să se dumirească, dacă-i de moarte, cum de l-a putut săvârşi…

Greutatea cea mare era că nu putea judeca liniştit, nu putea spune o rugăciune cum se cade: în mijlocul unei citanii, ochii-i fugeau pe carte, iar gândul, într-altă parte. Îl mistuia ceva, ca o suflare arzătoare, şi nu-i dădea răgaz să cumpănească în şir cele petrecute.

Iată ce se petrecuse înainte cu trei zile:

Ieromonahul Macarie citea, în chilia sa, Paraclisul Maicii Domnului,după ce se înapoiase de la liturghia de dimineaţă. De un şir întreg de ani el făcea canoane peste cele statornicite de rânduiala monastirească. Citea cufundat în laudele aduse Preacuratei, când, în uşă, se auzi o bătaie uşoară.

Distibuie pe: