Femeia cea albă, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Femeia cea albă, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Cosânzeana”, nr. 18-19 din 9 mai 1926.

A apărut pentru prima oară în volum în Povestirile lui Mărunţelu în1956.

Ion Agârbiceanu

Fragment

– Abia se făcu nevăzută baba cu obrazul mâncat de vărsat şi mi se arătă, nu pot şti – aievea sau în vis – o femeie îmbrăcată într-o strălucitoare haină albă. Însăşi faţa ei era aşa de albă, încât părea spoită cu var, iar sprâncenele înnegreau minunat pe albimea aceea orbitoare. Şi părul ei lung era alb ca zăpada, deşi nu era bătrână deloc. După glasul fraged, după subţirea peliţă a obrazului, după ochii arzători, să-i fi tot dat vreo douăzeci şi cinci de ani. Nu ştiu cum, îmi părea cunoscută albimea ei strălucitoare şi mirosul aspru pe care-l răspândea haina ei minunată.

Era cu mânecile sufulcate şi în mâna dreaptă purta un spoitor.

– Ai privit mereu cu dispreţ la pietrele din drum şi nu te-ai gândit o clipă la neamul lor cel mare. Ai crezut că sunt lucruri zadarnice în lume, care n-au niciun rost şi nu aduc niciun folos. Dar ai auzit ce ţi-a spus bătrâna de mai înainte. Aţi putea trăi fără pietre de moară?

– Cam greu, am răspuns. Cum am măcina grâul?

– La Paşti şi la Rusalii şi la Crăciun; iar unde-i femeie ori fată harnică la casă, şi de mai multe ori pe an. Nu trebuie să aştepţi o sărbătoare mare, pentru a-ţi face casa curată şi sănătoasă.

– Dar tu, de bună voie dai oamenilor albimea varului?

– De bună voie, dacă cunoaşteţi ce sunt eu. De pildă, legea pietrii de var e aceasta: stă stâncă tare; dacă o pui şi o arzi bine, se schimbă în piatră sfărâmicioasă. Cu cea din stâncă poţi pietrui drumurile, cu cea arsă, dacă o bagi în apă, faci varul stins, cu care spoiţi casele. Dar legea asta nu vă foloseşte la nimic până ce nu o cunoaşteţi. Numai cunoscând legile firii ajungeţi voi, oamenii, să puteţi fi stăpânii pământului. În faţa minţii voastre noi ne descoperim tainele; în faţa voinţii voastre ne închinăm capul, ca înaintea unor fraţi mai mari.

– De! Nu e aşa uşor cum crezi, să vă descoperim legile. Uite, eu am trăit o viaţă şi puţine cunosc.

– Adevărat că nu-i lucru uşor. Dar trebuie să năzuiţi mereu. Aveţi minte: n-o lăsaţi să doarmă! Mintea leneşă nu-i de niciun folos. Dar ascultă-mă acum, să-ţi spun prin ce suferinţă trebuie să treacă piatra de var, până când vă poate albi pereţii caselor sau până vă strânge cărămizile şi pietrele în zidurile caselor.

Distibuie pe: