Iepuraşul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Iepuraşul, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Din munţi şi din câmpii în1957.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Pădurarul Nicodim era vesel. Începu să-mi povestească despre un pui de iepure. Îl găsise băiatul cel mai mare, Dinu, la plevila holdei de grâu. Aşa zgulit cum era, cu grumazul tras între umeri, era abia cât pumnul. Abia putea ţupăi – nimica toată. Îl ridică din culcuş, şi-i apropie blăniţa moale de obraz. „Ptii, drace, cum m-a zgâriat” strigă copilul, ducându-şi mâna la obraz. Am râs cu toţii. A pus puiul în trăistuţa lui, a legat-o la gută şi a atârnat-o de-o loitră la car, după ce l-a netezit multă vreme.

– Acum să vezi să prinzi şi iepuroaica, Dinule! zise mamă-sa. Cine-i va da să sugă?

– Dă-i drumul, băiete! îl îndeamnă unul dintre plivitori. E prea crud, ce vreai să faci cu el? Va muri de foame.

Dinu clătină din cap. N-avea de gând să-l sloboadă. Tot mereu se ridica din holdă, se apropia de traistă, o dezlega şi se uita la iepuraş. Se înapoia cu faţa aprinsă de plăcere.

– Încâlceşti holda cu atâtea drumuri. Dă-i pace şi vezi-ţi de lucru! îi zise mamă-sa.

Copilul răbda cât putea, apoi iar se apropia de car. A ales câteva fire de iarbă şi de trifoi şi i le-a pus în traistă.

– Încă nu poate mânca iarbă, zise cineva dintre lucrători, dă-i lapte, Dinule!

Dar lapte nu era.

Seara, acasă, băiatul cel mai mic, Onu, muri şi învie de bucurie când îi arătă Dinu ce are în traistă, scoţându-l cu mare grijă şi punându-l pe-un petec de ţolică. Puiul stătu o vreme nemişcat, apoi începu să-şi mişte nările, ca nişte vietăţi deosebite. Adulmeca în toate părţile pufnind şi începând să i se ridice urechile. Copiii se uitau la el încântaţi, scoţând, uneori, ţipete de mirare.

Dinu căută în trăistucă: iarba era acolo, veştejită.

– N-a mâncat iarba, zise el dezamăgit.

– Da’ iepurii mănâncă iarbă? întrebă Onu.

– Vezi bine. Păşunează ca oile, dar când sunt mai mari. Acum i-ar trebui lapte.

– Păi să-i aducem lapte, zise Onu şi se duse îndată în tindă şi veni cu un blidişel cu lapte. I-l puseră înainte, dar iepuraşul nu-i avu grija.

– Haida să-i muiem botul! zise Dinu. Las’ pe mine, să nu te zgârie. Pe mine m-a zgâriat când l-am prins.

Câţiva picuruşi de lapte rămaseră pe mustăcioarele puiului şi botul i se albi, dar nu se întâmplă nimic. Nu-şi linse nările, nu dădu niciun semn că ar vrea să mănânce. De la o vreme copiii îşi întoarseră ochii către mine. Mă aşezasem la masă pentru cină.

Distibuie pe: