Apartenenţa operei la genul liric, specia literară psalm

Alexandru Macedonski a rămas în literatura română mai ales prin valoarea ciclului de poezii al Nopţilor şi prin lirica din volumul Rondeluri. El are meritul de a fi introdus la noi simbolismul european, al cărui teoretician a fost. Ca poet debutează cu un volum intitulat sugestiv Prima verba, în 1872.

Un loc aparte în creaţia lirica a lui Macedonski îl ocupă cei 11 psalmi, adunaţi sub titlul de Psalmi moderni, publicaţi în volumul Excelsior, din 1895. Psalmul Iertare este al treilea, după Oh! Doamne şi Ţărână.

Psalmul este o specie lirică, prin care poetul înalţă un imn religios divinităţii, exprimându-şi sentimentele de smerenie şi laudă pentru măreţia şi atotputernicia lui Dumnezeu. Cuvântul psalm vine de la grecescul „psalmos”, care înseamnă compunere poetică biblică, având caracter de rugăciune, odă, elegie sacră.

Poezia Iertare, de Alexandru Macedonski, este un psalm şi a fost publicată mai întâi în revista „Literatorul”, la 15 iulie 1893, apoi integrată în ciclul Psalmi moderni din volumul Excelsior.

Titlul

Titlul este sugestiv pentru un psalm, fiind exprimat printr-un imperativ, Iertare, care are rol stilistic de invocaţie (implorare adresată divinităţii).

Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic

Psalmul Iertare, de Alexandru Macedonski, este alcătuit din nouă versuri, nestructurate în strofe şi un vers liber, care se constituie în concluzia poeziei.

Poezia este o rugăciune fierbinte adresată lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor omeneşti. Macedonski se autoinclude între muritorii supuşi greşelii şi, fiind cuprins de căinţă, imploră: „Iertare! Sunt ca orice om!”.

Alexandru Macedonski

Sentimentul de vinovăţie se manifestă mai întâi pentru faptul că s-a îndoit de atotputernicia lui Dumnezeu şi a sfidat sfintele taine, deşi acestea au rămas nedezlegate de om încă de la facerea lumii: „M-am îndoit de-a ta putere, / Am râs de sfintele mistere / Ce sunt în fiecare-atom…”.

Epitetul în inversiune „sfintele mistere” accentuează puterea divină şi, în antiteză, sugerează slăbiciunea şi nimicnicia omului în faţa măreţiei lui Dumnezeu. Apăsat de povara păcatului, omul imploră divinitatea să-l absolve de greşelile omeneşti, să-i ierte necredinţa, îndoiala, solicitând îndurare: „Iertare! Sunt ca orice om”.

Umilinţa în faţa divinităţii se amplifică, întrucât poetul se consideră „ticălosul” persecutat de toţi, ori de câte ori ceva nu-i reuşeşte ori se simte cuprins de tristeţe: „Sunt ticălosul peste care / Dacă se lasă o-ntristare / De toţi se simte prigonit”, accentuată şi de inversiunea din ultimul vers.

Deşi nedemn de dragostea divină, poetul este conştient că Dumnezeu iubeşte fiinţa umană necondiţionat: „Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…”. În acest vers, este prima adresare directă a poetului către Dumnezeu, folosind invocaţia retorică prin vocativul „Doamne”.

Majoritatea oamenilor sunt limitaţi în credinţa lor, au slăbiciuni şi îndoieli, dar spre deosebire de aceştia poetul are forţa interioară, superioritatea morală să-şi recunoască păcatele şi să ceară îndurare: „Sunt om ca orice om – iertare.” Acest vers liber din finalul poeziei însumează toate căinţele, toate regretele păcătosului, adunate într-o rugă imploratoare adresată lui Dumnezeu.

Simetria psalmului este dată de repetiţia versului „Iertare! Sunt ca orice om!”, reluat prin inversiune în versul-liber din final.

Prozodia

Măsura versurilor este de 8-9 silabe, iar rima este complexă. În primele patru versuri rima este îmbrăţişată, iar în finalul poeziei rima este împerecheată.

Psalmul Iertare se impune prin starea de nelinişte interioară provocată de sentimentul de vinovăţie al omului obişnuit, supus greşelii. Poezia se constituie şi într-o atitudine exemplară a eului liric, care are tăria morală de a cere îndurare lui Dumnezeu, înălţând o rugă pentru iertarea păcatelor. Poate de aceea, Macedonski mărturiseşte crezul său artistic despre misiunea poetului în lume, printr-o afirmaţie cu totul inedită: „Poetul este un rege şi i se cuvine un tron”.

Deoarece această creaţie lirică este o rugă adresată divinităţii, în care poetul îşi mărturiseşte păcatele omeneşti şi imploră îndurarea, poezia Iertare este un psalm.

Distibuie pe: