Întâiul drum, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Întâiul drum, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Steaua”, nr. 9 din septembrie 1957.

A apărut pentru prima oară în volum în File din cartea naturii în1959.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Flutură, rar, câte un fulg de nea prin văzduhul sur. Se opresc pe-o clipă nehotărâţi, apoi coboară iar şi iar se opresc. Parcă le pare rău după înălţimea din care vin, se simt străini în lume şi se tem de ce vor afla jos, pe pământ.

Uneori îi prinde o undă de vânt şi-i mătură, de nu se mai văd şi trece o vreme, până ce îndrăznesc să coboare alţii. Îi mătură şi din curte, de pe pământul îngheţat pe care s-au aşezat, uşor, ca nişte scame de pene.

Nu e frig. A fost înainte cu câteva zile, până a îngheţat tina. Acum e bine. Se tot încearcă să ningă, şi nu poate. Se pare că iama şi-a uitat din anul trecut cum să-şi scuture cojocul.

Lelea Anuţa e necăjită tare. Copilul cel mic, sugaciul, orăcăie ca o broască, în leagăn. I-a dat să sugă, dar n-a vrut. Îşi încreţeşte şi-şi strâmbă obrăjorii şi strigă tare, parcă speriat.

Îl ridică iar din leagăn şi-i dă sânul plin şi alb, dar broscoiul se fereşte, se învineţeşte la obraz, şi zbiară din răsputeri.

Aşa o fierbe de azi dimineaţă.

– Ce te doare, puiule, ce te doare? Of, Doamne! De ce vor mai avea dureri şi copiii?

Îl pune iar în leagăn şi Ioniţă, frăţiorul cel mare, se şi repede să-l legene în locul mamei sale, cuprinsă de trebi, cât nu mai ştie unde-i este capul.

– Haia, haia! Haia, haia! mormăie cadenţat copilul.

– Mai încet, mai încet, Ioniţă, că-l răstorni! Leagănul se balansează, uneori, să ajungă cu fundul deasupra.

Ioniţă mormăie tot mai tare şi cât poate el de gros, să acopere plânsul sugarului, să-şi poată vedea mamă-sa de lucru.

– Haia, haia! Haia, haia!

Rar, arunca ochii pe fereastră. Parcă ninge mai bine. Vântul ţiuie uneori, în straşina lungă, şi fluieră scurt prin horn, şi arunci flacăra din vatră se tupilează pe-o clipă, se topeşte repede, coborând pe tăciuni ca şi când ar fi gata să se stingă. Dar, în clipa următoare, învie iar.

Leagănă cu putere, cu stăruinţă mare. Poate adoarme cel mic. El vede şi simte că mamă-sa e îngrijorată, dar, de la o vreme, îi vine greu şi lui să mai audă plânsul frăţiorului: parcă i-a intrat prin urechi, până în mijlocul capului.

– Grijeşte, mă, că-l dai peste cap! Leagănă mai încet! Cum să legene mai încet? De la o vreme, se uită cu duşmănie la cel ce zbiară mereu.

Mamă-sa iasă şi vine şi iar iasă. Are treabă în tindă, în cămară, prin curte, după lemne. Au făcut foc în camera dinainte şi aici fierbe şi mâncarea pe vatră. Rar priveşte şi ea prin geam: ninge rar şi acum. Rar, dar vântul se înteţeşte.

Distibuie pe: