Minunea, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Minunea, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Minunea în1936.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Era pe vremea când Dumnezeu cu sfântul Petre umbla pe pământ, din sat în sat, din ţară în ţară, să cunoască necazurile oamenilor, să ajute, să vindece, să judece.

Întâlniră în drumul lor puţini oameni buni şi foarte mulţi oameni răi. Sămânţa milei, a dragostei, a dreptăţii era rară de tot pe pământ, iar buruiana răului creştea stufoasă şi puternică, pe lângă toate cărările.

Sfântul Petre zicea de multe ori:

– Doamne, am umblat destul prin lume: să ne întoarcem, de-acum, în rai!

– Ţi-e frică, Petre, că, sătul de atâta răutate, voi stânge neamul omenesc de pe faţa pământului?

– Aşa e, Doamne!

– Nu-ţi fie frică! Tu vezi doar că eu mai mult ajut şi miluiesc, decât pedepsesc.

– Aşa e, Doamne, dar şi răbdarea dumnezeiască poate avea un sfârşit!

– Nu, Petre, îndurarea mea e nemărginită! Şi apoi, vezi tu bine că oamenii sunt mai vrednici de milă decât de pedeapsă.

Şi, aşa umblând, din ţară în ţară, din sat în sat, iată că, într-o zi, ajung într-un cătun în care era zarvă mare. Năvăliseră oamenii din satele vecine şi legau cot la cot pe creştinii din cătun. Îi legau la stâlp şi-i băteau amarnic cu beţe. Nu era cruţat nici popa, nici primarul din cătun.

– Pentru ce pedeapsa asta, oameni buni? întrebă moşneagul, la stânga căruia se oprise sfântul Petre.

– Pentru prostia lor, moşule! răspunse un român. Oamenii ăştia şi-au stricat biserica. Aveau biserică de bârne de stejar, micuţă, ce-i drept, dar destulă pentru ei, o mână de oameni. Ce le-a trăsnit prin cap? Să-şi facă una mare de piatră. În prostia lor, îndată ce au cărat câteva care de piatră, au descoperit biserica cea veche, i-au descheiat bârnele şi le-au pus grămadă, într-un loc. Ş-apoi, după ce n-a mai rămas decât temelia, au plecat cu toţii cu carele după piatră. În vremea asta, au căzut ploi mari, râul s-a umflat, a ieşit din albie, a luat bârne, coperiş, tot ce a fost material din vechea biserică. Pe deasupra, drumurile s-au înnoroit, s-au desfundat şi ei n-au putut veni cu carele. Au trebuit să dezjuge boii şi să lase carele acolo.

Acum trebuie să le facem noi biserică: nu-i putem lăsa păgâni în mijlocul nostru. Dar trebuie să le dăm înainte o pedeapsă, să se mai cuminţească, adică s-adune întâi materialul, să facă biserica cea nouă întâi, şi numai pe urmă s-o dărâme pe cea veche.

Distibuie pe: