Scurt timp după eşecul planurilor lui Ion Câmpineanu, a intrat în acţiune societatea secretă organizată şi condusă de Mitică Filipescu. Condiţiile interne şi externe păreau favorabile unei mişcări care urmărea răsturnarea ordinii sociale existente şi instituirea unei noi orânduiri.

Pe plan intern, criza orânduirii feudale era în plină desfăşurare. Regulamentul organic nu rezolvase chestiunea agrară, marea problemă ce se punea societăţii româneşti în curs de transformare. Caracteristica principală a acestei transformări e întărirea clasei burgheze. Dezvoltarea ei coincidea, pe de o parte, cu creşterea producţiei agricole – cerealieră şi animală – şi cu intensificarea exploatării ţărănimii, iar pe de alta, cu întărirea aparatului de stat creat de regimul Regulamentului organic. Pe elementele clasei burgheze, la care s-au adăugat elemente ale micii burghezii, meşteri, mici patroni, negustori, slujbaşi, militari, liber profesionişti, s-a întemeiat mişcarea revoluţionară condusă de Mitică Filipescu, care urmărea răsturnarea ordinii sociale existente şi instituirea unui nou regim.

Mişcarea conta pe războiul turco-egiptean, care provocase o agravare a crizei orientale şi pusese din nou la ordinea de zi problema împărţirii Imperiului Otoman. În prima parte a anului 1840, încordarea relaţiilor dintre Anglia, favorabilă Turciei, şi Franţa, favorabilă Egiptului, deschidea perspectiva unui iminent conflict european, care a trezit în toate popoarele creştine din Imperiul Otoman speranţa eliberării lor de sub stăpânirea turcească. Poporul român spera că, odată cu destrămarea Imperiului Otoman, va scăpa şi de suzeranitatea turcească şi de protectoratul ţarist şi de regimul instituit de Regulamentul organic. În aceste condiţii, lupta împotriva clasei stăpânitoare, al cărei sprijin erau Turcia şi Rusia ţaristă, îmbrăca un dublu aspect: naţional şi social.

În atmosfera înfrigurată a crizei orientale, societatea secretă condusă de Mitică Filipescu s-a organizat repede. În mai 1840, ea era deja constituită. Marea majoritate a membrilor ei erau oameni tineri, ieşiţi din păturile mijlocii. Din conducerea societăţii făceau parte, pe lângă M. Filipescu – tânăr boier mare, doctor în drept de la Paris -, Nicolae Bălcescu, cadet în armată, D. Macedonschi, participant la mişcarea din 1821, Telegescu, Serghiescu, Eftimie Murgu, J.A. Vaillant etc.

Societatea şi-a propus, după Bălcescu, să realizeze „întrutotul dorinţele şi trebuinţele poporului”, adică, din punct de vedere politic, independenţa ţării, iar din punct de vedere social, lichidarea regimului feudal prin eliberarea clăcaşilor şi împroprietărirea lor pe cale embaticară, cu o mică despăgubire, mai mult simbolică, pentru proprietari. Reforma agrară preconizată de societatea secretă prevedea suprimarea tuturor drepturilor feudale şi crearea unul nou regim, în care ţăranul să fie liber şi posesor deplin al pământului aflat în folosinţa sa, inclusiv prisoasele. Ea avea, incontestabil, un caracter revoluţionar.

Proiectul de constituţie elaborat de conducătorii mişcării proclama egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor şi libertatea personală. Statul moşieresc avea să fie înlocuit cu o republică democrată, susţinută de o armată revoluţionară. Acest program trebuia să fie realizat printr-o răscoală armată, în condiţiile unui conflict internaţional care să împiedice intervenţia Rusiei ţariste şi a Turciei. Or, în a doua jumătate a anului 1840, s-a produs o bruscă întorsătură în situaţia internaţională. Franţa n-a îndrăznit să provoace un conflict cu Anglia. Înţelegerea dintre Anglia şi Rusia, pecetluită prin tratatul de la Londra din iulie 1840, a evitat conflictul european pe care conta mişcarea revoluţionară din Ţara Românească.

Cu toate acestea, situaţia internă oferea conducătorilor mişcării condiţii favorabile scopului lor, dar ei n-au profitat de ele. Au comis eroarea gravă de a neglija importanţa păturilor sărace din populaţia urbană. Ei au căutat sprijin (evident, sub influenţa evenimentelor din 1821) în masele ţărăneşti din Oltenia, pe care însă nu le-au putut pune în mişcare. În afară de aceasta, ei au primit în rândurile lor „simpatizanţi” din mica boierime, care s-au dovedit trădători.

Denunţaţi în octombrie 1840, conducătorii mişcării au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la câte 8-10 ani de ocnă sau închisoare în mănăstirea Snagov. Nicolae Bălcescu, fiind declarat minor, a fost internat în mănăstirea Mărgineni. Pentru a compromite mişcarea în faţa opiniei publice şi pentru a descuraja orice mişcare socială în viitor, Alexandru Ghica şi clasa stăpânitoare i-au pus în sarcină scopuri pe care nu le-a avut şi au calificat-o drept „complot criminal” împotriva ţării. Ei nu au putut însă distruge gândirea socială înaintată a tinerilor revoluţionari din 1840.

Reprimarea mişcării revoluţionare din 1840 n-a întărit poziţia lui Alexandru Ghica. Marea boierime a continuat să-i facă obstrucţie în Adunare şi, în lipsa unui regulament de ordine al Adunării, pe care boierii au refuzat să-l întocmească, domnul a fost obligat de ostilitatea sistematică a opoziţiei să recurgă la măsuri disciplinare, care au îndârjit şi mai mult pe adversarii săi. Preşedintele Adunării şi boierii l-au denunţat consulului rus, I.A. Daşkov, care l-a silit să revoce pedeapsa aplicată lui Em. Băleanu, surghiunit pentru insulte aduse în plină Adunare ministrului de finanţe.

Alegerile din noiembrie 1841 au fost câştigate de opoziţie, care a început imediat o campanie necruţătoare împotriva domnului. Răspunsul la mesaj a fost un rechizitoriu violent împotriva lui Ghica, care, pe drept şi nedrept, a fost acuzat de toate abuzurile comise în timpul guvernării lui şi, mai ales, de a fi voit să schimbe dispoziţiile Regulamentului organic cu privire la relaţiile dintre proprietari şi clăcaşi.

Distibuie pe: