Moş Iliuţ, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Moş Iliuţ, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Adevărul literar şi artistic”, nr. 170 din 9 martie 1924.

A apărut pentru prima oară în volum în Chipuri şi icoane în1928.

Ion Agârbiceanu

Fragment

De luni de zile nu mai dase semn de viaţă. Se ghemuise într-un păcel din tindă, la feciorul lui cel mare şi amorţise acolo ca o muscă. De multe ori ai casei gândeau că a murit şi numai când îi puneau subt nas un blid cu fiertură începea să dea semne dc viaţă. Se părea c-a intrat în anul morţii şi copiii lui se gândeau că poate s-a îndurat Dumnezeu de ei şi-i va uşura de bătrân.

– Dumneata îţi aduci aminte, domnişorule Vasilică, de moş Iliuţ şi ştii câte pozne nu făcea în vremea din urmă, că ajunsese la mintea copiilor! Ţi-aduci aminte cum venea şi la crâşma Mărgineanului, răzimat în băţ, c-o traistă mare de cerşetor după grumazi şi cerea de pomană, ca şi când n-ar avea ce mânca la casa lui. Îl ştii mereu pe uliţă, când pe o laviţă dinaintea unei portiţe, când pe alta, dar mai ales pe laviţele dinaintea crâşmelor. Se căina, se văicărea la frunză şi la iarbă împotriva copiilor, împotriva nepoţilor şi numai un ciocănaş de rachiu, cinstit de un român, îi mai lega limba pe-o vreme.

Nime nu se oprea bucuros cu el în vorbă. Îndruga la minciuni, de stătea soarele în loc şi nu era om, pe care-l prindea, să nu-i cobească a rău. Îşi batjocorea copiii şi nu te lăsa până când închidea ochiul cel bun şi te privea numai eu cel chior, şi-ţi zicea:

– De ţi-ar ajuta Dumnezeu să te întorci sănătos acasă!

– Dar cum să mă întorc?

– Poate că nu te mai întorci de fel.

– Ei, comedie! Doar nu mă duc la capătul lumii, moş Iliuţ. Ia pân’ aici, la un om!

– Nu-ţi poate ieşi un câine turbat în drum? Nu te poate butruşi un bivol împungaci? De rău, totdeauna să ai aminte, nepoate!

Nime nu se gândea la vorbele lui scrântite, dar cum ţi le spunea, privindu-te cu ochiul lui cel chior, nu-ţi făcea bine.

Năravul acesta, de-a cobi mereu, îl avu şi până nu ajunsese la mintea copiilor. Nu era sămănătură de toamnă, să nu spună:

– Sămânţa am astupat-o noi în pământ! Dar şoarecii nu vor putea s-o adune?

Dacă cineva-i răspundea:

– Ce şoareci? Visezi şi dumneata! în anul acesta nu-s nici de leac.

– Hm! Dar dacă se închide ceriul şi nu mai plouă până la anul?

Dacă era vreme ploioasă la sămănat, el cerca să îngrozească pe oameni, spunându-le că sămânţa va putrezi de bună seamă în pământ.

Distibuie pe: