Protectorul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Protectorul, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în „Adevărul literar şi artistic”, nr. 581 din 24 ianuarie 1932.

A apărut pentru prima oară în volum în Opere în 1965.

Ion Agârbiceanu

Fragment

– Mai caută, dragul meu, mai interesează-te! Întreabă în dreapta, în stânga. Adulmecă! Desigur, ai nimerit aici în vremuri grele. Apoi, ţi-am spus de la-nceput: ai greşit metoda. Întâi trebuia să-ţi găseşti un post şi numai pe urmă să te muţi, cu căţel, cu purcel.

– Nădăjduiam în protecţia dumitale!…

– Da, protecţia mea, ai dreptate. Asta însămnează ceva, dar numai în cazul când există o slujbă slobodă. Eu azi nu sunt la putere, nu pot crea una din nimica. Trebuie să mai cauţi. Încerc şi eu, după informaţiile ce le am, după legăturile mele. Ticăloşii care sunt la putere, care se hrănesc fără conştiinţă din sângele cetăţeanului şi duc ţara la prăpastie, ţin totul în taină, pentru ai lor. N-am putut afla niciun loc vacant, niciunul pe cale de a fi, cu toată zdroaba mea de până azi. Ei, dac-aş fi aflat! Crezi că nu alergam numaidecât la dumneata? Unde spuneai că stai?

– În strada Laboratorilor, 15.

– Da, da! în strada aceea desfundată, după deal, unde şi-a-nţărcat dracu copiii. Aşa-ţi trebuie, dacă nu te-ai gândit, n-ai întrebat, n-ai cerut un sfat, ci ai dat buzna la oraş, crezând copilăreşte că aici slujbele sunt pe garduri. Mai ales fiind noi în opoziţie.

– N-am avut răgaz, domnule deputat! Când m-a suspendat din notariat, pentru ingerinţe electorale, cel ce mă înlocuia s-a şi prezentat în sat să-şi ia locul. Dacă nu evacuam cele două camere de la Primărie în trei zile, mă puneau în drum, cu nevastă, cu copil, cu tot ce-aveam. Dumneata ştii cruzimea şi neomenia celor ce stăpânesc acum. Ş-apoi, vorbind între noi, am făcut ce-am putut şi nu-mi pare rău. Eu, înainte de orice, am fost omul partidului, omul dumneavoastră, domnule deputat! Urna din Răstoci…

– Ştiu, ştiu! Nu-i nevoie să-mi mai aminteşti. Da’ ce-i de făcut, dacă nu găsim un loc pentru dumneata? Mai caută, dragul meu, mă interesez şi eu, să vedem! Eu îmi pun carul în pietre pentru dumneata. Aşa să ştii! Şi cu toate că sunt deputat din opoziţie, am încă trecere. Da’, cum ţi-am spus, cei de la putere ţin totul în taină, pentru ai lor. De unde voieşti să ştiu eu ce post e sau ajunge liber? Aici sunt sute de servicii risipite. N-am nici vreme să ştiricesc pe la toate. Aleargă dumneata! Şi aşa n-ai acum altceva de făcut.

– De, o să mai caut. Da sunt trei săptămâni de când alerg şi adulmec. Şi, dacă nu mi-ar fl stăruit mereu, nu în urechi, ci în inimă, asigurarea dumitale, n-aş fi venit eu aici. Da’ în toiul activităţii electorale dumneata mi-ai zis: „Să nu-ţi pese, Bucure, dă-i nainte! Orice s-ar întâmpla, îţi rămâne sprijinul meu necondiţionat!”

– Ei, şi nu-l ai întreg?

– Hm! Eu văd că alerg pe drumuri de trei săptămâni…

– Protecţia ţi-am promis-o, Bucure, dar nu te-am autorizat să fii obraznic cu mine!…

Distibuie pe: