Răbojul lui Sfântu Petru, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Răbojul lui Sfântu Petru, de Ion Agârbiceanu, este o nuvelă a cărei primă ediţie a fost publicată, cu titlul La iad,în „Cele trei Crişuri”, nr. 3-4 din martie-aprilie 1929.

A apărut pentru prima oară în volum în Răbojul lui Sf. Petre în1934.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Atotputernicul şedea pe tronul de lumină, ţinând în mâna dreaptă schiptrul cu care cârmuia lumea. De vreme îndelungată şedea nemişcat şi se gândea adânc. Greutatea gândului începuse să-i umbrească faţa, să întunece strălucirea tronului, ca umbra unui nor. Lumina Raiului păli, şi-o adiere de vânt rece trecu printre flori şi încreţi faţa apelor. Miraţi, îngeraşii îşi strânseră aripioarele de trup, ca nişte pui cruzi de porumbiţă. Fericiţii, în pâlcuri dese, zburau prin văzduh, tot mai departe de umbră, în ţinuturile încă luminate ale Raiului.

Atotstăpânitorul îşi înălţă capul şi bătu, de trei ori, cu schiptrul în treapta de argint a scaunului împărătesc.

Sfântu Petru se înfăţişă, gârbov de povara veacurilor. Barba lui, albă odinioară ca zăpada, bătea acum în verde mucegăit. De atâta nemişcată pază la poarta Raiului, îi trecuseră oasele unul prin celalalt. Pe jos, doi paşi nu putea face. Aici îl aduse pe sus, ca pe un fulg, porunca şi voinţa Atotputernicului.

– Să te găteşti, Petre, de drum! zise Stăpânul. Bătrânul suspină din adânc. Apoi, ridicând încet capul pleşuv, care lumina ca un glob de oţel sur, necutezând să privească pe cel de pe scaun, zise, luminat de-un gând:

– Glumeşti, Doamne!

– Ba nu glumesc defel! E nevoie grabnică să te cobori numaidecât pe pământ!

Portarul înţelese, de pe glas, că Stăpânul e tot supărat. Ochi printre genele-i vechi şi văzu că umbra acoperea încă scaunul puterii.

– Nu mai ţin minte de când n-am mai fost pe pământ! Sunt bătrân şi neputincios şi nu mi-i dor de lume. Fie-ţi milă, Doamne, şi mă cruţă!

– Nu se poate, Petre! Am nevoie de sfatul şi de înţelepciunea ta! Apoi, nu eşti tu păstorul turmei? Cine vreai să grijească, să întoarne oile cele rătăcite?

– Şi în care parte a pământului mă trimiţi, Atotştiutorule? şopti, cu părere de rău, portarul Raiului.

– Nu-ţi fie frică! Nu te trimit aşa departe, peste ţări şi mări. Numai aici, în România!

O rază de nădejde înflori în sufletul bătrânului:

– Da’ creştinii de-acolo sunt schismatici, Doamne, nu ascultă de mine! Ar fi mai bine să trimiţi pe tovarăşu’, pe Pavel. El e, de la început, apostolul neamurilor!

Distibuie pe: