Rana deschisă, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Rana deschisă. Povestire de azi după poveştile străbune, de Ion Agârbiceanu, este o povestire după „poveştile străbune” a cărei primă ediţie a fost publicată iniţial sub formă de volum: Pana deschisă.Povestire de azi după poveştile străbune, Sibiu, 1942. Nu a mai fost niciodată reeditată.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Într-o noapte, grea de întunerecul de nepătruns, paluta împărăteasca dormea cufundată în somn ca de plumb. Era o linişte adâncă de jur-împrejur încât se auzea târâitul greirilor din fâneţele apropiate şi fierberea, în susur nedesluşit a apei, ce se strecura prin iazul morii.

Rar bătea de două-trei ori vrun câne trezit din somn. Prin văzduh părea că se împânzise pustiul în noaptea asta împietrită. Şi pustiul dădea glas, din când în când, prin cheunatul cucuvaielor, din scorburile putrede.

Rar, la câte-un ceas, curtea împărătească răsuna de comenzi scurte, la schimbarea gărzilor. Apoi totul reintra în linişte.

Paluta împărătească era cufundată în întunerec. Numai la rândul al doilea, o lumină slabă ca de candelă, lumina în fâlfâiri scurte două ferestre zebrelite. În partea aceea era iatacul împărătesei. La icoanele din iatacul ei nu se stingeau niciodată candelele. Uneori, de jos din curte, părea că bat în geamuri aripi mari de fluturi.

Să fi trecut cu o pază de miezul nopţii, când împărăteasa începu să se frământe în albul aşternut de mătase, şi să geamă. Întâi mai încet, apoi din ce în ce mai tare, aşa că se treziră cele trei jupănese care erau de rând să doarmă în noaptea aceea în iatacul stăpânei.

Se deşteptară, se înfăşurară în mantiile lungi şi scumpe, tivite cu aur, şi se apropiară de pat.

– Visează ceva rău! zise una.

– O doare ceva din lăuntru! Nu vedeţi cât de schimonosită-i este faţa? zise a doua.

– Oare n-ar fi bine s-o trezim? întrebă a treia, împărăteasa gemea tot mai tare. Pe obrazii ei se vedea şi durere, şi înfricoşare. Flăcăruile mărunte ale candelelor săltau subt icoane şi băteau din aripi pe pereţi şi pe patul împărătesei. Uneori îi luminau şi faţa.

Deodată deschise ochii speriaţi, se ridică într-un cot şi începu să ţipe:

– Săriţi, oameni buni! M-a tăiat cu sabia! M-a spintecat! Şi ea începu să-şi pipăie partea stângă a trupului şi să geamă iar. Apoi cea dreaptă şi să geamă şi mai tare.

– Iată, mi-s mânile pline de sânge! M-a spintecat tâlharul!

– Visează încă, şopti una din cele trei jupănese. Ce vis îngrozitor!

Se depărta repede de lângă pat şi aduse un pahar cu apă rece. Îl duse la buzele stăpânei, ţinându-o cu un braţ pe după umeri.

– Gustă un picur, Doamna mea, şi te trezeşte! Un vis greu.

Împărăteasa treseri când îl muiară buzele în apa rece, se scutură şi privi uimită împrejur.

Distibuie pe: