Slab de înger, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Slab de înger, de Ion Agârbiceanu, este o nuvelă a cărei primă ediţie a fost publicată în „Propilee literare”, nr. 20-21 din 1-13 ianuarie 1929.

A apărut pentru prima oară în volum în Stafia în 1930.

Ion Agârbiceanu

Fragment

De opt ani Gligor Şerb e şef de serviciu la Primărie.

S-au schimbat guvernele; s-au perindat primarii deosebitelor partide politice; a crescut sau a fost redus numărul funcţionarilor – după nevoile bugetare, dar mai ales după interesele partidelor politice de la putere; au venit trei anchete pe capul slujbaşilor în cei opt ani -, dar Gligor Şerb a rămas neclintit la locul lui: n-a fost nici înlocuit, dar nici înaintat.

Cine l-a văzut la masa lui de lucru, îngropat între acte şi protocoale, cu spinarea încovoiată, îngustă de două şchioape, cu mânecări, de stofă neagră, trase peste haina veche şi lustruită verziu, citind hârţoagele din dosarele prăfuite, făcându-şi, la repezeală, cu o mână sigură notiţe, subliniind cu creioane albastre şi roşii, scriind cu o repeziciune uimitoare pe coala de hârtie, aprinzând ţigară de la ţigară, pe care le potriveşte din sucit ca din maşină şi le înţepeneşte la repezeală în ţigareta de lemn de cireş, arsă la capăt şi înnegrită, recunoaşte cu uşurinţă tipul slujbaşului de carieră.

Când, în turnul gotic din piaţă bat ceasurile opt dimineaţa, Gligor Şerb deschide uşa biroului său. De opt ani iscăleşte întotdeauna cel dintâi în condica de prezenţă. Copiii din clasele primare şi elevii de liceu, care locuiesc în uliţa dosnică şi întortocheată unde-şi are Şerb cvartirul de rechiziţie, când îi văd silueta arcuită, de om prea slab şi prea înalt sau îi zăresc, la o cotitură, barba neagră, stufoasă şi mare ca de popă, o taie la fugă, de groază să nu întârzie de la şcoală.

În birou, Gligor Şerb nu pierde o clipă: îşi trage mânecările de doliu, aprinde ţigara, potriveşte bine, întorcând totdeauna pe partea cealaltă perniţa de piele de pe scaunul de lucru, şi aşezându-se, continuă scrisul de unde-l părăsise, chiar dacă nu ajunsese la punct ori virgulă, fără să mai citească fraza începută.

Cine l-a văzut în biroul lui, continuându-şi scrisul, sublinierile, răsfoirea actelor şi a notiţelor, în vreme ce un subaltern îi raportează ori un superior îi vorbeşte cerându-i informaţii, şi-l aude dând, la sfârşit, ordine sau lămuriri scurte, precise, care nu se pot răstălmăci, înţelege cu uşurinţă că Gligor Şerb nu e un funcţionar oarecare de carieră, ci unul din cei mai experimentaţi, plin de simţământul răspunderii.

Cunoscuţii lui au deci bune temeiuri să nu se mire că Gligor Şerb a rămas opt ani neclintit la locul lui, cu toate schimbările guvernelor şi ale primarilor şi cu toată asprimea anchetelor puse la cale de politicieni.

Distibuie pe: