Solomon mincinosul, de Ion Agârbiceanu (comentariu literar, rezumat literar)

Solomon mincinosul, de Ion Agârbiceanu, este o povestire a cărei primă ediţie a fost publicată în volumul Minunea,1936.

Ion Agârbiceanu

Fragment

Trăia odată, înainte cu atâtea sute de ani, într-o ţară, un om iubit de toată lumea. Nu era oraş ori sat, nu era cătun ori colibă, în ţara aceea, pe la cari să nu se fi abătut Solomon, c-aşa-l chema pe om. Şi chiar dacă n-ar fi vrut el să meargă pretutindenea, nu-l lăsau oamenii în pace. Când nici nu se aştepta, se trezea cu o caleaşca înaintea porţii, cu o căruţă, ori cu un car cu boi – după cum erau feţele, cari îl pofteau la ei: boieri, târgoveţi ori ţărani. Solomon, întâi, se făcea că-i ostenit, că prea-i sunt zdrobite oasele de-atâta alergare, da-n urmă se-nmuia, şi ieşea pe portiţă.

Dacă drumul îl făcea la vreun sat, în capul dealului îl aşteptau toţi creştinii în port de sărbătoare, şi, în sunetul clopotelor, îşi făcea intrarea. Dacă mergea la un oraş, bubuiau treascurile şi dădeau cu tunurile; dacă se ducea la vreun boier, îl întâmpina cuconiţa c-un buchet de flori albe.

Oriunde ajungea, l-ar fi ţinut o lună, l-ar fi ţinut nouă, nu l-ar fi lăsat să plece nouăzeci şi nouă; dar Solomon făcea ce făcea, şi în cutare dimineaţă ia-l de unde nu-i. Asta se întâmpla rar: de obicei, veneau satele, veneau oraşele vecine şi-l duceau în mare alai.

În urma lui, lumea rămânea cu ochii umflaţi de plâns.

– Un suflet de înger!

– Un al doilea Ion Gură de aur!

– Mi-a dat dreptate, când lumea întreagă striga că-s un ticălos.

– Ăsta cunoaşte oamenii.

– Şi ştie unde-i adevărul.

Şi, din toate oraşele şi satele prin care trecea, porneau deputăţii la împărăţie.

– Să ni-l pui primar!

– Să ni-l pui prefect!

– Vrem să ne fie popă.

– Vrem să fie Vlădica nostru.

Şi, cum umblase Solomon prin toate satele şi oraşele ţării aceleia, veniseră atâtea deputăţii la împăratul, încât bietul de el, şi altfel bătrân şi neputincios, nu mai ştia de capul lui; ce slujbă să-i dea lui Solomon, ca să mulţumească pe toată lumea.

– Milostive, e un om cu inima de aur!

– Bun ca pâinea albă!

– Nu vorbeşte pe nime de rău.

– Nu se ceartă.

– Nu se mânie.

– Ştie vorbi la inima fiecăruia, pe cum îi cere sufletul.

– E pe placul tuturora.

Pe care să-l asculte împăratul? Tot gândindu-se, se plimba prin sala tronului zi şi noapte. Se oprea, se bătea cu palma peste frunte; zadarnic! Nu ştia ce slujbă să-i dea.

Într-o zi, cum se plimba încărcat de gânduri, se-mpiedică de un covor, se prăbuşi ca un trunchi putred ce era, şi muri.

N-avea urmaşi, că împărăteasa, moartă mai de mult, fusese stearpă.

Distibuie pe: